Toate definitiile
AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre funcționari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de mașini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fără ca acesta să se defecteze. – Din fr. amovible.
AMOVIBILITÁTE s. f. Faptul de a fi amovibil. – Din fr. amovibilité.
ANACOLÚT, anacolute, s. n. Discontinuitate sau ruptură logico-sintactică în interiorul unei propoziții sau al unei fraze. [Pl. și: anacoluturi]. – Din fr. anacoluthe, lat. anacoluthon.
ANADIPLÓZĂ, anadiploze, s. f. Figură retorică prin care se începe o frază cu cuvântul sau cu cuvintele de la sfârșitul frazei precedente; repetiție. – Din fr.anadiplose.
ANOMALÍE, anomalii, s. f. Ceea ce se abate de la normal, de la regula obișnuită; p. ext. ceea ce constituie un defect. – Din fr. anomalie.
ANACREÓNTIC, -Ă, anacreontici, -ce, adj. 1. Care e compus în maniera poeziei erotice de curte a poetului grec antic Anacreon. 2. (În sintagma) Vers anacreontic = vers cu structură metrică des întâlnită în poeziile atribuite lui Anacreon. [Pr.: -cre-on-]. – Din fr. anacréonthique.
AMÍNTE adv. (În expr.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a nu trece cu vederea. A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atenție ceva. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = a dori (să facă ceva), a avea chef (de ceva). – A3 + minte.
AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a menționa ceva sau pe cineva. – Din aminte.
AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de A(-și) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănator cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. – V. aminti.
AMNĂRÚȘ, amnărușe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui amnar (1). – Amnar + suf. -uș.
AMNÉZIC, -Ă, amnezici, -ce, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost atinsă de amnezie. 2. Adj., s. n. (Substanță) care provoacă amnezie. – Din fr. amnésique.
AMNEZÍE, amnezii, s. f. Pierdere totală sau parțială a memoriei. – Din fr. amnésie.
AMNIÓS, amniosuri, s. n. Membrană care învelește până la naștere fetusul la mamifere, la păsări și la reptile. [Pr.: -ni-os] – Din fr. amnios.
AMNIÓTIC, adj.n. (În sintagma) Lichid amniotic = lichid care se află în amnios și apără amniosul, eliminându-se înainte de naștere. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. amniotique.
AMNISTIÁ, amnistiez, vb. I. Tranz. A acorda amnistie unui infractor; a scoate un delict de sub sancțiunile legii. [Pr.: -ti-a] – Din fr. amnistier.
AMNISTIÁBIL, -Ă, amnistiabili, -e, adj. Care poate fi amnistiat. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. amnistiable.
AMNISTÍE, amnistii, s. f. Act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală pentru o infracțiune săvârșită. – Din fr. amnistie.
AMNISTIÉRE, amnistieri, s. f. Acțiunea de a amnistia și rezultatul ei. [Pr.: -ti-e-] – V. amnistia.
AMOFÓS s. n. Îngrășământ chimic constituit din azot și anhidridă fosforică. – Din fr. amophos.
AMONIACÁL, -Ă, amoniacali, -e, adj. Care conține amoniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. ammoniacal.
AMONIÁT, amoniați, s. m. Combinație a amoniacului cu un oxid metalic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. ammoniate.
AMONIFICÁRE s. f. Descompunere a proteinelor din materia organică a solului sub acțiunea microorganismelor, având ca rezultat formarea amoniacului. – Din amoniac.
AMONÍT, amoniți, s. m. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode fosile, cu cochilia în formă de spirală împărțită în mai multe compartimente, care au trăit în paleozoic; (și la sg.) moluscă aparținând acestui ordin. – Din fr. ammonite.
AMÓNIU s. n. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Din fr. ammonium.
AMONIURÍE s. f. Eliminare patologică a amoniacului prin urină. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. ammoniurie.
AMÓNTE adv. (În loc. adv.) În amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. a monte.
AMORÁȘ, amorași, s. m. Diminutiv al lui amor; reprezentare, în artele plastice, a zeului amorului ca un copil gol cu aripi. – Amor + suf. -aș.
AMORÉZ, amorezi, s. m. (Fam.) Adorator, îndrăgostit, iubit2 (2). ◊ Prim-amorez = actor care interpretează pe scenă rolul tânărului îndrăgostit. – Din amoreză.
AMOREZÁ, amorezez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti de cineva; a se înamora. – Din amorez.
AMORÉZĂ, amoreze, s. f. (Înv.) Iubită2 (2). – După fr. amoureuse.