Toate definitiile

ASTUPÁ, astúp, vb. I. Tranz. A închide, a acoperi, a înfunda o gaură, o deschizătură etc., a face să nu se mai vadă (acoperind). ◊ Expr. (Fam.) A astupa găuri = a reuși să realizeze unele lucruri strict necesare; a plăti (din) datorii. A-și astupa urechile = a nu voi să audă, să cunoască ceva. A-i astupa cuiva ochii = a nu lăsa pe cineva să vadă realitatea. ♦ A face să nu se mai audă ceva. ♦ A șterge, a face să dispară o urmă. – Din lat. *asstuppare.

ASTUPÁT², -Ă, astupați, -te, adj. 1. (Despre găuri, deschizături etc.) Acoperit, închis complet. 2. (Pop.; despre oameni) Care suferă de constipație. – V. astupa.

ASTUPÁT¹ s. n. Astupare. – V. astupa.

ASÚPRA prep. (Construit cu genitivul) 1. (Local), Peste; deasupra. Se apleacă asupra lui. ◊ Expr. A avea (ceva) asupra sa = a purta (ceva) cu sine. A prinde (pe cineva) asupra faptului = a surprinde (pe cineva) în momentul când comite ceva (rău). (Substantivat, reg.); Cu asupra (de măsură) peste măsură. 2. (Local) Înspre, spre. Își ațintește privirea asupra lui. 3. În contra; împotriva. Se repede asupra lui. 4. Cu privire la..., despre. Discuție asupra atomilor. 5. (Temporal; reg.) În preajma..., aproape de..., către. A sosit asupra nopții. [Var.: asúpră conj.] – Din lat. ad-supra.

ASUPRÍRE, asupriri, s. f. Acțiunea de a asupri și rezultatul ei; asupreală. – V. asupri.

ASURZÍ, asurzesc, vb. IV. Intranz. A deveni surd. ♦ Tranz. A face ca cineva să-și piardă (temporar) auzul; (prin exagerare, despre sunete puternice, zgomote etc.) a face ca cineva să nu mai audă sau să nu mai înțeleagă un anumit lucru. – Din lat. *assurdire.

ATÁRE adj. invar. Astfel de..., asemenea. O atare problemă. ◊ Loc. adj. Ca atare = deci, în consecință. – Lat. eccum-talem.

ATÂRNÁ, atấrn, vb. I. I. 1. Intranz. A sta suspendat, a cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. Tranz. A agăța, a suspenda de un cârlig, de un cui etc., lăsând să cadă liber în jos. 3. Refl. A se agăța de cineva sau ceva. II. Intranz. 1. A se apleca spre pământ sub o povară sau din lipsă de putere. Crengile atârnă de rod. 2. A avea o anumită greutate (relativ mare); a cântări (mult). III. Intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – A³ + târn.

AȚÂȚÁ, ațấț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. (Fig.), A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Din lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”).

AȚÂȚÁRE, ațâțări, s. f. Acțiunea de a (se) ațâța. – V. ațâța.

ATENTATÓR, -OÁRE, atentatori, -oare s. m. și f. Persoană care comite un atentat. – Atenta + suf. -tor.

ATENȚIONÁ, atenționez, vb. I. Tranz. 1. A atrage atenția cuiva. 2. (Fam.) A oferi cuiva un dar² (1). ♦ A oferi cuiva flori, obiecte etc. în schimbul unor mici servicii. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. attentionner.

ATENȚIONÁRE, atenționări, s. f. Acțiunea de a atenționa. [Pr.: -ți-o-] – V. atenționa.

ATENUÁRE, atenuări, s. f. Acțiunea de a (se) atenua și rezultatul ei. [Pr.: -nu-a-] – V. atenua.

AȘTÉRNE, aștérn, vb. III. 1. Tranz. A întinde un covor, o pânză etc. pe o suprafață. ♦ (Adesea fig.) A (se) împrăștia, a (se) răspândi pe jos, încât să formeze un strat (care se nivelează). 2. Tranz. A pregăti (și a întinde) așternutul sau, p. ext., patul pentru culcare. ♦ A pregăti pe masă toate cele necesare pentru a mânca. 3. Tranz. A scrie, a compune. 4. Refl. și tranz. A (se) întinde (orizontal) pe jos, a (se) culca la pământ. ♦ (Fig.) A se apuca temeinic sau în tihnă de o treabă. ◊ Expr. A se așterne la drum = a porni la drum lung. A se așterne drumului (sau câmpului etc.) = A fugi sau a merge foarte repede. 5. Tranz. A trânti, a culca pe cineva la pământ (printr-o lovitură). ◊ Expr. (Înv.) A așterne (pe cineva) la scară = a întinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. – Din lat. asternere.

ATITÚDINE, atitudini, s. f. 1. Ținută sau poziție a corpului. 2. Fel de a fi sau de a se comporta (reprezentând adesea o anumită concepție); comportare. ◊ Expr. A lua atitudine = a-și manifesta poziția, a-și afirma (cu hotărâre) punctul de vedere. – Din it. attitudine, fr. attitude.

ATMOSFÉRĂ, (3) atmosfere, s. f. 1. Înveliș gazos care înconjoară pământul; aer; spec. aer pe care îl respiră cineva. ♦ (Fig.) Mediul social înconjurător; ambianță. ♦ (Fig.) Stare de spirit care se creează în jurul cuiva sau a ceva. 2. Masă de gaze și de vapori aflată într-un spațiu în care au loc reacții chimice. 3. Unitate de măsură a presiunii gazelor. – Din fr. atmosphère.

ATRIBÚȚIE, atribuții, s. f. Sferă de autoritate, de competență, de activitate a cuiva; însărcinare, muncă dată cuiva spre îndeplinire. [Var.: atribuțiúne s. f.] – Din fr. attribution, lat. attributio, -onis.

ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale ♦ Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmetique, lat. arithmeticus.

APOSTÁT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata.

APOSTAZÍE, apostazii, s. f. 1. Renunțare publică la o anumită credință religioasă; renegare a unei doctrine sau concepții. 2. Revoltă, răzvrătire împotriva stăpânirii [Var.: apostasíe s. f.] – Din ngr. apostasía, fr. apostasie.

APOSTERIÓRI adv., adj. Invar. (Fil.) Bazat pe experiență, dobândit în urma experienței. Cunoștințe aposteriori. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. a posteriori.

APOSTERIORÍSM s. n. Concepție filosofică potrivit căreia toate cunoștințele se capătă prin experiență individuală. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apostériorisme.

APPASSIONÁTO adv. (Indică modul de execuție a unei compoziții muzicale) Cu pasiune, plin de însuflețire. [Pr.: -si-o-] – Cuv. it.

ARHETÍP, arhetipuri, s. n. Model, tip inițial după care se călăuzește cineva; (în special) manuscris original al unei opere. – Din fr. archétype, lat. archetypum.

ANTROPOFÁG, -Ă, antropofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Persoană) care se hrănește cu carne de om; canibal. – Din fr. anthropophage, lat. anthropophagus.

ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace.A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deuterică^{Vezi nota} = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

AMPATAMÉNT, ampatamente, s. n. Distanța dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul. – Din fr. empattement.

AMÓC, amocuri, s. n. Boală mintală tropicală, care se datorează abuzului de stupefiante și care se manifestă prin atitudini periculoase, cu izbucniri spre omucidere. ♦ Furie. – Din fr. amok.

AMORÓSO adv. (Indică modul de executare al unei bucăți muzicale) Cu gingășie, cu multă căldură. [Pr.: amorózo] – Cuv. it.