Toate definitiile
AMPRENTOLOGÍE s. f. Studiul amprentelor digitale. [Pr.: -gi-e] – Din fr. empreintologie.
AMPRÍZĂ, amprize, s. f. Lățime a fâșiei de teren pe care urmează să se construiască o șosea, o cale ferată, un dig etc. – Din fr. emprise
ÁMPULĂ, ampule, s. f. 1. Organ de mers al echinodermelor. 2. Fiolă, flacon. 3. (Rar) Globul de sticlă al unui bec. – Din fr. ampoule.
AMPUTÁ, amputez, vb. I. Tranz. A tăia pe cale chirurgicală (sau a pierde accidental) un membru al corpului sau un segment de membru. ♦ Fig. A elimina o parte dintr-o operă, dintr-un discurs etc. – Din fr. amputer, lat. amputare.
AMPUTÁRE, amputări, s. f. Acțiunea de a amputa; amputație. – V. amputa.
AMPUTÁȚIE, amputații, s. f. Amputare. – Din fr. amputation, lat. amputatio, -onis.
AMÚ adv. (Pop.) Acum. – Lat. ad-modo.
AMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. amurgi.
AMÚȘ, amușuri, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec.
AMÚȘI1 adv. (Reg.) Acum (2). – Amu + și.
AMUȘÍ2, amușesc vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța părul de pe pieile scoase din amuș. – Din amuș.
AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
AMUȚÍRE, amuțiri, s. f. 1. Faptul de a amuți; pierderea facultății de a vorbi. ♦ Fig. Încetarea oricărui zgomot. 2. Fenomen fonetic care constă în pronunțarea din ce în ce mai puțin perceptibilă, până la dispariția totală, a unui sunet. – V. amuți.
AMUZAMÉNT, amuzamente, s. n. Distracție, divertisment; înveselire, recreare. – Din fr. amusement.
AMUZÁNT, -Ă, amuzanți, -te, adj. Distractiv, vesel, nostim. – Din fr. amusant.
AMUZÍE s. f. Pierdere sau tulburare a funcțiilor de înțelegere, elaborare și exprimare muzicală (vocală sau instrumentală). ♦ (Rar) Ignoranță în ceea ce privește muzica. – Din lat. amusia.
AOLEÓ interj. v. aoleu.
AOLÉU interj. Exclamație care exprimă durere, spaimă, dor, mirare. [Var.: aléu, aoleó, auléu, oleó, oleoleó, oléu interj.]
AOLÍCĂ interj. (Pop.) Diminutiv a lui aoleu. – Aoleu + suf. -ică.
AORÍST, aoriste, s. n. Timp verbal, în unele limbi, care exprimă o acțiune trecută nedeterminată. – Din fr. aoriste, lat. aoristus.
AÓRTĂ, aorte, s. f. Cea mai mare arteră a corpului la vertebrate, care duce sângele oxigenat de la inimă în tot corpul. ◊ (Adjectival) Artera aortă. – Din fr. aorte.
AÓRTIC, -Ă, aortici, -ce, adj. Care aparține aortei, privitor la aortă. – Din fr. aortique.
AORTÍTĂ, aortite, s. f. Inflamație cronică a aortei. – Din fr. aortite.
APAGÓGIC, -Ă, apagogici, -ce, adj. (În sintagma) Raționament apagogic = raționament indirect prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique.
ARIERÁT, -Ă, arierați, -te, adj., s. m. și f. (Individ) care este înapoiat mintal, care este insuficient dezvoltat din punct de vedere psihic. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré.
ARIERÁTE s. f. pl. Datorii bănești aflate în restanță. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré.
ATÁC, atacuri, s. n. 1. Ofensivă a unor forțe armate care urmărește nimicirea sau prinderea inamicului și distrugerea unor obiective ale acestuia; (în special) moment culminant al acestei ofensive. ♦ (La sg. art.) Semnal de trompetă care anunță începerea atacului (1). 2. Agresiune împotriva unei persoane, unui stat etc. 3. Inițiativă într-un joc sportiv. ♦ Linia de înaintași a unei echipe de fotbal, handbal etc. 4. Acțiune violentă și susținută (prin manifestații, prin scris etc.) împotriva unei situații, unei teorii etc. sau împotriva celor care le susțin. ♦ Mijloc prin care se cere reexaminarea unei hotărâri judecătorești care nu satisface una dintre părți. 5. Apariție bruscă și puternică a unei boli. ♦ (Pop.) Apoplexie. ♦ (Pop.) Tuberculoză pulmonară. 6. (Fon.) Mișcare articulatorie a coardelor vocale, care marchează începutul pronunțării unei vocale. – Din fr. attaque.
ATACÁBIL, -Ă, atacabili, -e, adj. Care poate fi atacat. – Din fr. attaquable.
ATACÁNT, -Ă, atacanți, -te, s. m. și f. Persoană care atacă. ♦ Jucător care face parte din linia de înaintași a unei echipe sportive. – Din fr. attaquant.
ATACÁRE, atacări, s. f. Acțiunea de a ataca. – V. ataca.