Toate definitiile

ANALFABETÍSM s. n. Situația aceluia sau a acelora care nu știu să scrie și să citească; neștiință de carte. – Din fr. analphabétisme.

ANALGÉZIC, -Ă, analgezici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care calmează sau înlătură temporar durerea. – Din fr. analgésique.

ANALGEZÍE s. f. Pierdere a sensibilității la durere, provocată prin introducerea în organism a unei substanțe analgezice. – Din fr. analgésie.

ANALGEZÍNĂ, analgezine, s. f. (Farm.) Medicament care înlătură (temporar) durerea. – Din fr. analgésine.

ANALÍST¹, analiști, s. m. Autor de anale. – Din fr. annaliste.

ANALÍST², -Ă, analiști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în analiza matematică sau psihologică. 2. Specialist în informatică. 3. Persoană care dovedește o aptitudine deosebită în cunoașterea, în analiza și în descrierea sufletului omenesc. – Din fr. analyste.

ANALÍTIC, -Ă, analitici, -ce, adj. Care se bazează pe analiză, care procedează prin analiză. ◊ Chimie analitică = ramură a chimiei care se ocupă cu cercetarea elementelor și a combinațiilor lor. Spirit analitic = capacitate mintală de a disocia părțile componente ale unui întreg; persoană care are această capacitate. Limbă analitică = limbă care exprimă raporturile gramaticale prin cuvinte izolate. ♦ (Mat., Fiz.) Care folosește calculul algebric și infinitezimal. Geometrie analitică. – Din fr. analytique, lat. analyticus.

ANALITÍSM, s. n. Faptul, însușirea de a fi analitic. – Analitic + suf. -ism.

ANALIZÁ, analizez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta un întreg, un fenomen etc., examinând fiecare element în parte. ♦ A examina un text din diferite puncte de vedere. 2. (Chim.) A identifica compoziția unei substanțe. – Din fr. analyser.

ANALIZÁBIL, -Ă, analizabili, -e, adj. Care poate fi analizat. – Din fr. analysable.

ANALIZATÓR, analizatoare, s. n. 1. Instrument care servește la determinări analitice. 2. Aparat al organismului animal (format dintr-un organ de simț, din nervi și din celule ale creierului) care culege, transmite, analizează și sintetizează senzațiile. Analizatorul optic. – Analiza + suf. -tor.

ANALÍZĂ, analize, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte; examinarea amănunțită a unei probleme. ◊ Expr. În ultimă analiză = în concluzie. 2. (Chim.) Identificare, determinare a compoziției unei substanțe prin descompunerea ei în elementele constitutive. 3. (în sintagma) Analiză matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele si aplicațiile lor. – Din fr. analyse.

ANALIZÓR, analizoare, s. n. Instrument sau aparat cu ajutorul căruia se realizează o analiză. ◊ Analizor electronic = aparat electronic pentru analiza armonică experimentală a semnalelor electronice. Analizor de spectru = aparat pentru observarea sau înregistrarea unui semnal. – Din fr. analyseur.

ANALÓGHION s. n. v. analog¹.

ANALOGÍSM, analogisme, s. n. Analogie. – Din fr. analogisme.

ANALÓGIC, -Ă, analogici, -ce, adj. Întemeiat pe analogie, produs prin analogie. ◊ Modificare analogică = schimbare a unui element din limbă sub influența unui alt element asemănător. 2. (Electron.; despre semnale) A cărui valoare poate fi reprezentată printr-o funcție continuă în timp, putând lua o infinitate de valori cuprinse în domeniul său de variație. 3. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente și sisteme) Care generează, măsoară, prelucrează și stochează semnale analogice (1). – Din fr. analogique, lat. analogicus.

ANALOGÍE, analogii, s. f. Asemănare (parțială) între două sau mai multe noțiuni, situații, fenomene etc. ♦ (Lingv.) Fenomen care constă în modificarea formei sau uneori a sensului unui cuvânt sub influența alteia dintre formele sale sau sub influența altui cuvânt. – Din fr. analogie, lat. analogia.

ASÚPRĂ prep. v. asupra.

ASUPREÁLĂ, asupreli, s. f. (Pop.) Asuprire. – Asupri + suf. -eală.

ASUPRÍT, -Ă, asupriți, -te, adj., s. m. și f. (Om) prigonit, oprimat, împilat; (impr.) (om) chinuit. – V. asupri.

ASURZÍRE s. f. Acțiunea de a asurzi și rezultatul ei. – V. asurzi.

ASURZITÓR, -OÁRE, asurzitori, -oare, adj. (Despre zgomote sau surse de zgomote) Care asurzește; p. ext. extrem de intens, de puternic. – Asurzi + suf. -tor.

AȘ interj. Vorbă să fie! da de unde! nici gând!

AȘÁ adv., adj. invar. I. Adv. (Modal) 1. În felul acesta; astfel. ◊ Loc. adj. Așa-zis sau așa-numit = pe nedrept sau convențional numit astfel; pretins, fals, aparent, impropriu. ◊ Expr. Așa o fi = e posibil; poate. Și așa = în orice caz; oricum, tot. Și așa, și așa = și într-un fel, și într-altul. Ori așa, ori așa = ori într-un fel, ori într-altul. Așa..., așa = după cum..., astfel. Așa și așa = nu prea bine; potrivit. Azi așa, mâine așa = continuând mereu în acest fel. Nici așa, nici așa = nici într-un fel, nici într-altul. ♦ (Concluziv) În concluzie. ◊ Loc. conj. Așa că = deci. ◊ Expr. Așa-zicând = pentru a spune astfel. 2. În același fel, în același mod. Așa să faci și tu. ◊ Expr. Și așa mai departe = etcetera. 3. Chiar precum se spune; întocmai, exact. Ai să faci așa? ◊ Expr. Așa e? sau nu-i așa? = am dreptate? (sau nu am?) Așa? sau cum așa? = adevărat să fie? Așa? sau așa stă treaba?! = va să zică astfel stau lucrurile?! Așa, da! = sunt de acord cu ceea ce spui (sau faci) acum. (Pop. și fam.) Mai așa = a) desigur, firește; b) nu prea tare. Cam așa = după cum zici, ai (măcar în parte) dreptate. 4. Atât de... Te uiți așa de trist! 5. (Cu sensul reieșind din context) a) La întâmplare, la nimereală, într-o doară. Vorbește și el așa. b) După bunul plac, oricum. Am vrut să fac așa. c) Dintr-o dată, ca din senin; pe nesimțite, fără a-și da seama. I-a venit așa un gând II. Adj. invar. (Precedă substantivul) Asemenea, atare...; care este atât de mare, de mult, de frumos etc. Așa nuntă mai rar. ◊ Expr. Mai așa = nu prea bun (sau frumos, mult etc.). – Lat. eccum-sic.

AȘADÁR adv. Prin urmare, va să zică; astfel. – Așa + dar.

AȘCHIÁ, așchiez, vb. I. Tranz. A rupe sau a tăia în așchii, în șuvițe sau în fâșii; spec. a prelucra un obiect înlăturând (sub formă de așchii) surplusul de material. [Pr.: -chi-a] – Din așchie.

ÁȘCHIE, așchii, s. f. Bucată mică, subțire, care se desprinde sau sare dintr-un material prin cioplire, prin spargere etc. – Lat. ascla (= astula sau assula).

AȘCHIÉRE s. f. Acțiunea de a așchia. [Pr.: -chi-e-] – V. așchia.

AȘCHIETÓR, -OÁRE, așchietori, -oare, adj. s. m. și f. (Muncitor) care așchiază. [Pr.: -chi-e-] – Așchia + suf. -tor.

AȘCHIOÁRĂ, așchioare, s. f. Așchiuță. [Pr.: -chi-oa-] – Așchie + suf. -ioară.