Toate definitiile
ATACÁT, -Ă, atacați, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) ftizic. – V. ataca.
ATACATÓR, -OÁRE, atacatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care atacă. – Ataca + suf. -tor.
ATARÁXIC, ataraxice, s. n. Medicament cu puternică acțiune calmantă a sistemului nervos central. – Din fr. ataraxique.
ATARAXÍE s. f. 1. (Med.) Stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ sau a unei funcțiuni. 2. Concepție filozofică idealistă din antichitate care susținea că omul trebuie să tindă spre o stare de perfectă liniște sufletească prin detașarea de frământările lumii. – Din fr. ataraxie.
ATÁȘ, atașe, s. n. Anexă de metal prinsă lateral de o motocicletă, cu care se transportă obiecte sau persoane. [Pl. și: atașuri] – Din fr. attache „legătură”.
ATAȘÁ, atașez vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) alătura (vremelnic) de ceva sau de cineva. 2. Refl. Fig. A se lega sufletește de cineva sau ceva. – Din attacher.
ATAȘÁBIL, -Ă, atașabili, -e, adj. Care poate fi atașat; fig. sociabil. – Atașa + suf. -bil.
ATAȘAMÉNT s. n. Afecțiune (puternică și durabilă) față de cineva sau ceva. – Din fr. attachement.
ATAȘÁRE, atașări, s. f. Acțiunea de a (se) atașa. – V. atașa.
ATAȘÁT, atașați, s. m. Cel mai mic în grad dintre membrii unei reprezentanțe diplomatice. – Din fr. attaché
ATÁVIC, -Ă, atavici, -ce, adj. Transmis prin atavism. – Din fr. atavique.
ATAVÍSM s. n. Apariție la un descendent animal sau vegetal a unor particularități (fizice sau psihice) proprii ascendenților îndepărtați. – Din fr. atavisme.
ATÁXIC, -Ă, ataxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ataxie. – Din fr. ataxique.
ATÂRNÁRE, atârnări, s. f. Acțiunea de a (se) atârna și rezultatul ei; dependență de cineva sau de ceva. – V. atârna.
ATÂRNÁT, -Ă, atârnați, -te, adj. Care atârnă; (rar) aplecat spre pământ. – V. atârna.
ATÂRNĂTOÁRE, atârnători, s. f. Agățătoare (la haină). 2. Plantă erbacee ornamentală cu flori mici roz-purpurii, așezate în fascicule (Zebrina pendula). – Atârna + suf. -ătoare.
ATẤT, ATẤTA, atâți(a), atâtea, adv., pron. nehot., adj. nehot. I. Adv. (Mai ales în forma atât) 1. În asemenea măsură, așa de mult, de tare, de bine, de scump etc. ◊ Expr. Atât..., cât... = în același grad, număr, preț etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și...; nu numai..., ci (și)... Tot atât = același lucru, totuna, egal; indiferent. Încă pe atât = dublu. 2. (Indică o gradație; în expr.) Cu atât mai bine (sau mai rău) = e mai convenabil (sau mai dezavantajos). Atât mi-a (sau ți-a etc.) fost, se spune pentru a arăta ivirea iminentă a unei neplăceri, a unui pericol etc. Atât (numai sau doar) că... = numai că..., doar că..., cu singura deosebire că... Cu cât..., cu atât = pe măsură ce..., tot mai mult... Atât..., atât... = în măsura în care... 3. Numai acest (singur) lucru, mai mult nu. Eu atât îți spun. II. Pron. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. (Înlocuiește un nume sau o propoziție, exprimând o măsură, o cantitate etc.) Cum dai merele...? – Atâta ! ◊ Expr. Nici atâta = și mai puțin. Atâta(-i) tot sau atâta și nimic mai mult = asta e ! cu asta am încheiat ! să nu aștepți mai mult ! 2. (Înlocuiește un singur sau ultim lucru care mai trebuie realizat) Atâta mai am de făcut. III. Adj. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. Care este așa de mult, de tare, de bine etc. Atâta lume. ◊ Loc. adv. De atâtea ori = așa de des, adeseori. 2. Care este numai acesta, care este ultimul. Atâta lucru pot să spun. ◊ Expr. Atâta lucru = lucru de nimic; motiv neînsemnat. [Gen.-dat.: atâtor și atâtora] – Lat. eccum-tantum.
ATÂTÍCA adj. invar. (Adesea substantivat) Care este foarte mic, o nimica toată. – Atât + suf. -ica.
ATÉHNIC, -Ă, atehnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care nu are talent tehnic, care nu se pricepe la tehnică; antitehnic. – A5- + tehnic.
ATEÍSM s. n. Negare a existenței lui Dumnezeu și a oricărei divinități; concepție care se bazează pe această negare. – Din fr. athéisme.
ATEÍST, -Ă, ateiști, -ste, adj. (Rar) De ateu, referitor la ateism. – Din fr. athéiste.
ATELÁJ, atelaje, s. n. Ansamblu format din animalele de tracțiune și harnașamentul acestor animale; (impr.) animalele împreună cu vehiculul pe care îl trag (sau numai vehiculul). – Din fr. attelage.
ATÉLĂ, atele, s. f. Piesă (din lemn, carton sau metal) folosită pentru a imobiliza în mod provizoriu membrele fracturate. – Din fr. attelle.
ATELIÉR, ateliere, s. n. 1. Local înzestrat cu uneltele sau mașinile necesare, în care se desfășoară o muncă meșteșugărească sau industrială organizată. ♦ Parte dintr-o întreprindere industrială în care se execută aceeași operație sau același produs. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucrează într-un atelier (1). 2. Încăpere sau grup de încăperi în care îsi desfășoară activitatea un pictor sau un sculptor. ♦ Artiștii, elevii sau studenții care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru într-un atelier (2). [Pr.: -li-er] – Din fr. atelier.
ATEMPORÁL, -Ă, atemporali, -e, adj. Care nu este determinat sau legat de condiții istorice date. – Din fr. atemporel.
ATEMPORALITÁTE s. f. Considerare, interpretare a fenomenelor istorico-sociale etc. în afara cadrului concret istoric. – Din it. atemporalità.
ATENUÁT, -Ă, atenuați, -te, adj. Care este micșorat (în intensitate, importanță etc.). [Pr.: -nu-at] – V. atenua.
ATENÁNSĂ, atenanse, s. f. Corp secundar al unei case, folosit pentru bucătărie, spălătorie etc.; parte secundară a unei locuințe. – Din fr. attenance.
ATENÉU, atenee, s. n. Numele unei clădiri publice în care au loc manifestații cultural-artistice. – Din fr. athénée, lat. Athenaeum.
ATENIÁN, -Ă, atenieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Locuitor al Atenei. 2. Adj. Care aparține atenienilor (1) sau Atenei, privitor la atenieni sau la Atena. [Pr.: -ni-an] – Din fr. athénien.