Toate definitiile
ALTERCÁȚIE, altercații, s. f. (Livr.) Schimb violent de cuvinte între două sau mai multe persoane. – Din fr. altercation, lat. altercatio, -onis.
ALTÉRN, -Ă, alterne, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri formate de o parte și de alta a două drepte tăiate de o secantă. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) așezate de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultură bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus.
ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare.
ALTERNÁNT, -Ă, alternanți, -te, adj. Care alternează. – Din fr. alternant, lat. alternare.
ALTERNÁNȚĂ s. f. 1. Insușirea de a alterna; revenire succesivă. 2. Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul în flexiune sau în familie lexicală; ablaut. – Din fr. alternance.
ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei. – V. alterna.
ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alternează. ◊ Curent (electric) alternativ = curent electric care își schimbă sensul și intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif.
ALTERNATÍVĂ, alternative, s. f. 1. Posibilitate de a alege între două soluții, între două situații etc. care se exclud. 2. Relație între două judecăți în care, dacă o judecată e adevărată, cealaltă e neapărat falsă. – Din fr. alternative.
ALTERNATÓR, alternatoare, s. n. Generator electric care produce tensiuni și curenți alternativi. – Din fr. alternateur.
ALTÉȚĂ, altețe, s. f. (Adesea folosit ca formulă de adresare) Titlu dat principilor și principeselor dintr-o casă domnitoare; persoană care poartă acest titlu. – Din it. altezza, fr. altesse.
ÁLTFEL adv. 1. În alt chip; altcum, altcumva, altminteri. ◊ Loc. adj. Altfel de = de altă natură, de alt soi. ◊ De altfel = însă; cu toate acestea. 2. Dacă nu..., în caz contrar. – Alt + fel.
ALTHÓRN, althornuri, s. m. Instrument de suflat de alamă, specie de corn, folosit mai ales în fanfară. – Din germ. Althorn.
ALTIGRÁF, altigrafe, s. n. Altimetru care înregistrează în timpul zborului înălțimile atinse de avion. – Din fr. altigraphe.
ALTIMÉTRIC, -Ă, altimetrici, -ce, adj. De altimetrie. – Din fr. altimétrique.
ALTIMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinilor de pe suprafața terestră față de o suprafață de referință (nivelul mării) în vederea reprezentării reliefului pe hartă. – Din fr. altimétrie.
ALTIMÉTRU, altimetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea față de un nivel de referință. – Din fr. altimètre.
ALTÍST, -Ă, altiști, -ste, s. m. și f. Persoană care are voce de alto. ♦ Instrumentist care cântă la violă. – Din germ. Altist, fr. altiste.
ALTITELEMÉTRU, altitelemetre, s. n. Instrument cu care se măsoară altitudinea unui punct inaccesibil. – Din fr.altitélémètre.
ALTITUDINÁL, -Ă, altitudinali, -e, adj. (Aflat) la altitudine. – Din fr. altitudinal.
ALTITÚDINE, altitudini, s. f. Înălțime a unui punct de pe suprafața pământului, considerată în raport cu nivelul mării sau față de alt punct de pe suprafața terestră. – Din lat. altitudo, -inis, fr. altitude.
ALTÍȚĂ, altițe, s. f. Porțiune ornamentală prin alesătură sau prin cusătură în partea de sus a mânecilor iilor. – Cf. scr. latica.
ÁLTÎNCOTRO adv. (Rar, în expr.) A nu avea (face) altîncotro = a nu putea să facă altfel. – Alt + încotro.
ALTMÍNTEREA adv. v. altminteri.
ALTMÍNTERI adv. 1. În alt chip; altfel. 2. De nu..., dacă nu..., în caz contrar. 3. De altfel. [Var.: almíntere, almíntrele, altmínterea, altmíntrele, altmíntrelea adv.] – Lat. alteramente.
ALTMÍNTRELE adv. v. altminteri.
ALTMÍNTRELEA adv. v. altminteri.
ÁLTO s. m. 1. Voce (de femeie sau de copil) cu timbru grav, situată ca registru între sopran și tenor. 2. Instrument de suflat a cărui scară corespunde vocii de mai sus. 3. Violă1. – Din it., fr. alto.
ALTOCÚMULUS subst. Formație de nori situată la altitudinea medie de 6000 m, cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă. – Din fr. altocumulus.
ALTOGRAVÚRĂ, altogravuri, s. f. Reproducere după originalele de artă prin folosirea clișeelor metalice gravate de mână sau pe bază de acvaforte. – Din fr. altogravure.
ALTÓI1, altoaie, s. n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [Pl. și: altoiuri] – Din magh. oltvány.