Toate definitiile
ALVANÍT, -Ă, s. m. și f., adj. v. arvanit.
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire.
ALVEOLÁRE, alveolări, s. f. (Geol.) Formare a alveolelor eoliene.[Pr.: -ve-o-] – De la alveolă.
ALVEÓLĂ, alveole, s. f. 1. Fiecare dintre cavitățile sferice de dimensiuni mici, situate în oasele maxilarelor, în care sunt înfipți dinții. 2. Fiecare dintre cavitățile sferice de dimensiuni microscopice situate la extremitatea unei bronhiole. 3. Celulă a fagurelui. 4. (În sintagma) Alveolă eoliană = mică excavație în rocile regiunilor de deșert, rezultată din acțiunea vântului. [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéole.
ALVEOLÍTĂ s. f. Inflamație acută sau cronică a alveolelor (1). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolite.
ALVIȚÁR, alvițari, s. m. Fabricant sau negustor de alviță. [Var.: halvițár s. m.] – Alviță + suf. -ar.
ALVÍȚĂ s. f. Produs alimentar zaharos, fabricat din caramel, miere, nuci, migdale, esențe aromate și amidon sau albuș de ou. [Var.: halvíță s. f.] – [H]alva + suf. -iță.
AMÁ interj. (Înv., ir.) Zău că..., zău așa. – Din tc. ama „însă”, ngr. amá.
AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis.
AMÁBILE adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În mod grațios, plăcut. – Cuv. it.
AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil, atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1) – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis.
AMALGÁM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate; talmeș-balmeș. – Din fr. amalgame, lat. amalgama.
AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer.
AMALGAMÁRE, amalgamări, s. f. Acțiunea de a amalgama. – V. amalgama.
AMALGAMÁT, -Ă, amalgamați, -te, adj. (Rar) Amestecat (în mod eterogen). – V. amalgama.
AMÁN interj., subst. 1. Interj. (Înv.) Îndurare! iertare! 2. Subst. (În expr.) A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor. – Din tc. aman.
AMÁNDEA interj. (Reg.) Dă navală! fuga! – Din tc. āmade „gata, pregătit”.
AMANDÍNĂ, amandine, s. f. 1. Prăjitură preparată din ciocolată și cremă (de migdale). 2. Bomboană în formă de migdală, umplută cu cremă de ciocolată și tăvălită în cacao. – Din fr. amandine.
AMANÉT, amanete, s. n. Gaj. ♦ (Înv.) Ostatic. – Din tc. emanet, ngr. amanáti.
AMANETÁ, amanetez, vb. I. Tranz. A pune ceva ca amanet. – Din amanet.
AMANETÁRE, amanetări, s. f. Acțiunea de a amaneta. – V. amaneta.
AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex fără a fi căsătorit cu aceasta; (pop.) iubit, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis.
AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus.
AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.
AMARANTACÉE s. f. pl. Familie de plante erbacee cu frunze întregi, alterne sau opuse, cu flori unisexuate sau hermafrodite, grupate în inflorescențe. – Din fr. amarantacées.
AMARÁRE, amarări, s. f. Acțiunea de a amara; amaraj. – V. amara.
AMÁRĂ, amare, s. f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcație de țărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre.
AMARILIDACÉE, amarilidacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb și cu ovar inferior; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amaryllidacées.
AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. Fig. Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic.
AMATÓR, -OÁRE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator.