Toate definitiile

AMÂNÁT¹ s. n. Faptul de a amâna. – V. amâna.

AMÂNÁT², -Ă, amânați, -te, adj., adv. 1. Adj. Care a fost sau va fi îndeplinit la un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. Adv. (înv. și reg.) Târziu, după mult timp. – V. amâna.

AMÂNDÓI, -DÓUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< ambi + dui).

AMBALÁ, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer.

AMBALÁJ, ambalaje, s. n. Ambalare; (concr.) material sau obiect în care se împachetează ceva. – Din fr. emballage.

AMBALÁRE, ambalări, s. f. Acțiunea de a (se) ambala; (în special) împachetare. – V. ambala.

AMBÁR, ambare, s. n. V. hambar.

AMBARCADÉR, ambarcadere, s. n. Punte care înaintează în mare până la înălțimea unui vapor și de unde se îmbarcă mărfurile și călătorii. – Din fr. embarcadère.

AMBARCÁȚIE, ambarcații, s. f. Vas plutitor de dimensiuni mici, cu vâsle, cu vele sau cu motor. [Var.: ambarcațiúne s. f.] – Din fr. embarcation.

AMBARCAȚIÚNE s. f. v. ambarcație.

AMBARDÁ, ambardez, vb. I. Intranz. (Despre mare) A face ambardee. – Din fr. embarder.

AMBARDÉE, ambardee, s. f. Îndepărtare bruscă și involuntară a unei nave din drumul urmat, datorită curenților marini sau vântului. – Din fr. embardée.

AMBASÁDĂ, ambasade, s. f. Reprezentanță diplomatică pe lângă guvernul unei țări străine, condusă de un ambasador. ♦ Clădire în care își are sediul această reprezentanță. – Din fr. ambassade.

AMBASADÓR, ambasadori, s. m. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur.

AMBETÁ, ambetez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) plictisi. – Din fr. embêter.

AMBETÁNT, -Ă, ambetanți, -te, adj. (Rar) Plicticos, plictisitor. – Din fr. embêtant.

AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant.

AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance.

AMBIDEXTRÍE s. f. Capacitate de a se folosi cu aceeași ușurință de ambele mâini. – Din fr. ambidextrie.

AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se slujește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre.

AMBIELÁJ, ambielaje, s. n. Ansamblu alcătuit din bielele arborelui cotit al unui motor. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. embiellage.

AMBIÉNT, ambiente, s. n. (Franțuzism) Ambianță. [Pr.: -bi-ent] – Din fr. ambient.

AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. (Franțuzism) Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental.

AMBIGÉN, -Ă, ambigeni, -e, adj. (Gram.; rar, în sintagmele) Genul ambigen (și substantivat, n.) = genul neutru. Substantiv ambigen = substantiv neutru. – Din lat. ambigenus „corcit”.

AMBIGUITÁTE, (2) ambiguități, s. f. (Livr.) 1. Lipsă de precizie, de claritate. 2. (Concr.) Expresie, afirmație lipsită de precizie, echivocă; amfibolie. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. ambiguïté, lat. ambiguitas, -atis.

AMBIGUIZÁ, ambiguizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza.

AMBIGUIZÁRE, ambiguizări, s. f. (Livr.) Faptul de a ambiguiza. [Pr.: -gu-i-] – V. ambiguiza.

AMBIGUIZÁT, -Ă, ambiguizați, -te, adj. Care a devenit ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – V. ambiguiza.

AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Livr.; despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. – Din lat. ambiguus.

ÁMBII, -ELE, num. col. Amândoi. – Din it. ambe, lat. ambo, -ae.