Toate definitiile

ALTOÍ², altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.

ALTOIÁLĂ, altoieli, s. f. (Rar) Altoire. [Pr.: -to-ia-] – Altoi² + suf. -eală.

ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de a altoi²; altoit¹, altoială. – V. altoi².

ALTOÍT¹ s. n. Faptul de a altoi². – V. altoi².

ALTOÍT², -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi².

ALTORELIÉF, altoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură în relief, față de un fond de care ține sau pe care a fost aplicată. [Pr.: -li-ef] – Din it. alto rilievo (după relief).

ALTOSTRÁTUS subst. Formație de nori situată la o altitudine medie de 6000 m, care se prezintă ca un strat dens și uniform, de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat. – Din fr. altostratus.

ALTRUÍST, -Ă, altruiști, -ste, adj. (Adesea substantivat) Călăuzit de altruism. – Din fr. altruiste.

ÁLTUL, ÁLTA, alții, altele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu altă ființă sau cu alt lucru despre care s-a vorbit, care este de față sau care este cel obișnuit) Să răspundă altul. ◊ Expr. Unuia (și) altuia = oricui, Unii (și) alții = mulți. Unul ca altul = la fel, deopotrivă, egal. Unul mai... decât altul = fiecare la fel de... Unul după altul = succesiv. ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Poveste, întâmplare. ◊ Expr. Alta (acum)!, exprimă dezaprobarea față de o propunere sau o veste neașteptată. Unul una, altul alta = fiecare câte ceva. Una (și) alta = de toate. Nici una, nici alta = cu orice preț; fără a se gândi prea mult. Până una-alta = deocamdată. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorbă-n vorbă. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanță cu „unul”, „una”) Celălalt, al doilea. [Gen.-dat. sg.: altuia, alteia, gen.-dat. pl.: altora] – Lat. alter.

ÁLTUNDEVA adv. În altă parte; aiurea. – Alt + undeva.

ALUÁT, aluaturi, s. n. 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pâine, prăjituri etc.; cocă. 2. Bucățică de aluat (1) folosită cu plămădeală. 3. Prăjitură făcută din aluat (1). [Pr.: -lu-at] – Lat. allevatum (=allevatus „ridicat, înălțat”).

ALUMÍN s. n. v. alumină.

ALUMÍNĂ s. f. 1. Oxid de aluminiu. 2. (În forma alumin) Varietate de caolin, folosită în industria cauciucului. [Var.: alumín s. n.] – Din fr. alumine.

ALUMINIFÉR, -Ă, aluminiferi, -e, adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conține aluminiu sau alumină. – Din fr. aluminifère.

ALUMÍNIU s. n. Metal ușor, ductil și maleabil, de culoare argintie, folosit pe scară întinsă în industrie și în tehnică. [Var.: alumínium s. n.] – Din fr. aluminium.

ALUMÍNIUM s. n. v. aluminiu.

ALUMINIZÁ, aluminizez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unui metal cu un strat protector de aluminiu; (tehn.) a caloriza. – Aluminiu + suf. -iza.

ALUMINIZÁRE s. f. Acoperire a suprafeței unui obiect cu un strat protector de aluminiu. – Din aluminiu.

ALUMINIZÁT, -Ă, aluminizați, -te, adj. (Despre metale) Care a fost acoperit cu un strat protector de aluminiu. – V. aluminiza.

ALUMINÓS, -OÁSĂ, aluminoși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care conține compuși de aluminiu. ♦ (Despre materiale) Care conține aluminiu. – Din fr. alumineux.

ALUMINOTERMÍE s. f. Producere de temperaturi înalte prin reacția aluminiului în praf asupra unor oxizi metalici (reacție utilizată la sudarea oțelului în bombele incendiare). – Din fr. aluminothermic.

ALUMNÁT, alumnate, s. n. Denumire dată în Germania și în Statele Unite ale Americii internatului școlar. – Din germ. Alumnat, fr. alumnat.

ALUMOSILICÁT, alumosilicați, s. m. Sare naturală a acizilor silicici, în a cărei structură cristalină o parte din ionii de siliciu sunt înlocuiți cu cei de aluminiu. – Din fr. alumosilicate.

ALÚN, aluni, s. m. Arbust cu frunze rotunde, păroase pe dos, cu flori monoice, cele mascule sub formă de amenți, și cu fructe comestibile (Corylus avellana). – Din alună.

ALUNÁR, alunari, s. m. I. Vânzător de alune. II. 1. Pasăre de munte cu penele cafenii stropite cu alb, care se hrănește cu alune, ghindă, semințe și insecte; gaiță de munte, nucar (1) (Nucifraga caryocatactes). 2. (Zool.) Pârș. – Alună + suf. -ar.

ALUNÁȘ, alunași, s. m. Diminutiv al lui alun. – Alun + suf. -aș.

ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊ Alună de pământ (sau americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]).

ALUNEÁ, alunele, s. f. 1. Aluniță (1). 2. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. – Alună + suf. -ea.

ALUNEÁSCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. – Alună + suf. -easca.

ALUNECÁ, alúnec, vb. I. Intranz. 1. A-și pierde echilibrul, călcând pe o suprafață lucioasă (și a cădea, a se prăbuși). 2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. [Var.: lunecá vb. I] – Lat. lubricare.