Toate definitiile
AMBIOFONÍE s. f. Metodă de modificare a acusticii unei săli prin mijloace electroacustice pentru crearea ambianței sonore adecvate unui anumit gen de program. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. ambiophonie.
ÁMBITUS subst. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus.
AMBÍȚIE, ambiții, s. f. Dorință arzătoare de a realiza ceva; dorință de glorie, de onoruri, de parvenire. ◊ Expr. A pune pe cineva (sau a se pune) la ambiție = a (se) ambiționa. [Var.: (înv.) ambițiúne s. f.] – Din fr. ambition, lat. ambitio, -onis.
AMBIȚIONÁ, ambiționez, vb. I. Refl. A avea ambiție. ♦ Tranz. A stimula ambiția cuiva. ♦ Refl. A se încăpățâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. ambitionner.
AMBIȚIÓS, -OÁSĂ, ambițioși, -oase, adj., s. m. și f. (Om) plin de ambiție; pornit din ambiție. [Pr.: -ți-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus.
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție.
AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent.
AMBIVALÉNȚĂ, ambivalențe, s. f. Existență concomitentă a două aspecte diferite. – Din fr. ambivalence.
AMBLIÓP, -OÁPĂ, ambliopi, -oape, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de ambliopie. [Pr.: -bli-op] – Din fr. amblyope.
AMBLIOPÍE s. f. Slăbire a vederii datorată unor leziuni ale mediilor transparente ale globilor oculari, unor excese sau bătrâneții. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. amblyopie.
AMBLIPÓDE subst. pl. Mamifere erbivore fosile, cu picioarele terminate cu cinci degete scurte, având copite la vârf. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. amblypodes.
AMBLISTÓMA s. f. Gen de amfibieni cu corpul lung de 15 – 25 cm, de culoare cărămizie cu pete mari deschise, răspândiți în America de Nord (Amblystoma). – Din fr. amblystome.
AMBRANȘAMÉNT, ambranșamente, s. n. Ramificație secundară a unei linii ferate, a unei conducte de canalizare etc.; branșament. – Din fr. embranchement.
AMBRÁSĂ, ambrase, s. f. (Rar) Cordon care servește pentru a ține strâns mijlocul unei perdele sau al unei draperii. – Din fr. embrasse.
AMBRAZÚRĂ, ambrazuri, s. f. 1. (Mil.) Deschizătură în pereții unei fortificații, prin care se execută trageri cu tunul, cu mitraliera etc. 2. (Arhit.) Deschizătură lăsată în zid, în vederea montării unei uși sau a unei ferestre. – Din fr. embrasure.
ÁMBRĂ, ambre, s. f. Substanță ceroasă, brună-cenușie, cu miros de mosc, formată în intestinul unei specii de cașalot și care se întrebuințează în parfumerie; chihlimbar cenușiu. ◊ Ambră galbenă = chihlimbar. – Din fr. ambre.
AMBREIÁ, ambreiez, vb. I. Tranz. A realiza cuplarea a două mecanisme cu ajutorul ambreiajului. [Pr.: -bre-ia] – Din fr. embrayer.
AMBREIÁJ, ambreiaje, s. n. Dispozitiv prin care se leagă solidar, pe un timp anumit, două mecanisme, permițând cuplarea sau decuplarea în timpul funcționării. [Pr.: -bre-iaj] – Din fr. embrayage.
AMBREIÁRE s. f. v. ambreiere.
AMBREIÉRE, ambreieri, s. f. Acțiunea de a ambreia. [Pr.: -bre-ia-. – Var.: ambreiáre s. f.] – V. ambreia.
AMBROZIÁC, -Ă, ambroziaci, -ce, adj. (Livr.) Cu parfum de ambrozie; p. ext. minunat. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. ambrosiaque.
AMBRÓZIE s. f. (În mitologia greacă) Hrană aromată a zeilor, despre care se credea că dă nemurire și tinerețe veșnică; p. ext. băutură minunată. – Din fr. ambroisie, lat. ambrosia.
AMBULACRÁR, -Ă, ambulacrari, -e, adj. Care aparține unui ambulacru, care se referă la ambulacru. – Din fr. ambulacraire.
AMBULÁCRU, ambulacre, s. n. Organ în formă de tub subțire, terminat de obicei cu o ventuză, caracteristic echinodermelor și servind la locomoție, respirație și pipăit. – Din fr. ambulacre.
AMBULÁNT, -Ă, ambulanți, -te, adj. Care se deplasează dintr-un loc în altul, care nu are un loc fix. – Din fr. ambulant, lat. ambulans, -ntis.
AMBULÁNȚĂ, ambulanțe, s. f. Instalație sanitară mobilă, în spatele frontului, care dă răniților primele ajutoare. ♦ Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentați sau grav bolnavi; salvare. – Din fr. ambulance.
AMBULATÓRIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius.
AMBUSCÁDĂ, ambuscade, s. f. 1. Acțiune de luptă în care inamicul este atacat prin surprindere. 2. Loc amenajat și ocupat de o subunitate militară, în scopul executării unui atac prin surprindere asupra dușmanului. – Din fr. embuscade.
AMBUSCÁT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.
AMBUȘÚRĂ, ambușuri, s. f. Parte a unui instrument muzical de suflat prin care se suflă aerul cu gura; muștiuc. – Din fr. embouchure.