Toate definitiile
AMILODEXTRÍNĂ s. f. Polizaharidă obținută prin hidroliza parțială a amidonului. – Din fr. amylodextrine.
AMILOGRÁF, amilografe, s. n. Aparat care măsoară și înregistrează consistența gelului de amidon dintr-o făină pentru a determina capacitatea de panificație a acesteia. – Din fr. amylographe.
AMILOGRÁMĂ, amilograme, s. f. (Tehn.) Diagramă înregistrată la amilograf. – Din fr. amylogramme.
AMILOIDÓZĂ s. f. Fenomen patologic care constă în formarea și depozitarea în anumite organe a unei substanțe proteice amorfe. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. amyloïdose.
AMILOPECTÍNĂ, amilopectine, s. f. Component al amidonului care constituie învelișul exterior și insolubil al granulelor de amidon. – Din fr. amylopectine.
AMILÓZĂ, amiloze, s. f. Constituent solubil al amidonului. – Din fr. amylose.
AMIMÍE s. f. Stare patologică constând în incapacitatea de exprimare a stărilor afective prin mimică. – Din fr. amimie.
AMÍN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! S-a terminat! 2. S. n. (În expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ.
AMÍNĂ, amine, s. f. Compus organic derivat al amoniacului. – Din fr. amine.
AMÍNO s. n. (Chim.) Grupare funcțională monovalentă rezultată prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula amoniacului. – Din fr. amino.
AMINOACÍD, aminoacizi, s. m. Substanță specifică materiei vii, care se caracterizează prin prezență în aceeași moleculă a unei funcții acide și a unei funcții bazice și care intră în componența proteinelor. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacide.
AMINOACIDEMÍE, aminoacidemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în sânge; cantitate de aminoacizi prezentă în sânge. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidémie.
AMINOACIDURÍE, aminoacidurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a aminoacizilor în urină; cantitate de aminoacizi prezenta în urină. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidurie.
AMINOALCOÓL, aminoalcooli, s. m. (Chim.) Compus organic care conține amină și alcool. [Pr.: -no-al-co-ol] – Din fr. aminoalcool.
AMINOBENZÉN s. m. (Chim.) Anilină. – Din fr. aminobenzène.
AMINOBENZÓIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid aminobenzoic = pulbere cristalină incoloră, solubilă în apă și alcool, întrebuințată în chimie ca reactiv de determinare a cuprului, mercurului, plumbului etc. și ai cărei derivați sunt folosiți în farmacie, parfumerie; acid antranilic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. aminobenzoïque.
AMINOPLÁST, aminoplaste, s. n. Rășină sintetică obținută prin reacții de policondensare între formaldehidă și compuși cu grupare amino. – Din fr. aminoplaste.
AMINOZAHÁRURI s. n. pl. Derivați cu amina ai zaharurilor, care intră în componența unor substanțe naturale importante. – Amino + zaharuri (după fr. amino-sucres, germ. Amino-zucker).
AMINTITÓR, -OÁRE, amintitori, -oare, adj. (Rar) Care amintește. – Aminti + suf. -tor.
AMIOTROFÍE s. f. Atrofie a unui grup de mușchi, frecventă în unele boli ale sistemului nervos, articulare, musculare etc. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. amiotrophie.
AMIRÁL, amirali, s. m. I. Cel mai mare grad în marina militară, corespunzător gradului de general-colonel din armata terestră; persoană care poartă acest grad. II. Fluture de zi, mare, foarte frumos colorat, ale cărui larve trăiesc pe urzici (Vanessa atalanta). – Din fr. amiral.
AMIRALITÁTE, amiralități, s. f. Comandament suprem al marinei militare; local, clădire în care își are sediul acest comandament. – Amiral + suf. -itate (după fr. amirauté, it. amiralita).
AMIROSÍ vb. IV. v. mirosi.
AMITÓZĂ s. f. Diviziune directă a celulelor prin strangulare, înmugurire etc., fără apariția cromozomilor. – Din fr. amitose.
AMORÁL, -Ă, amorali, -e, adj. Care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală. – Din fr. amoral.
AMORALÍSM s. n. Concepție care preconizează o atitudine indiferentă față de morală; faptul de a nu recunoaște valabilitatea nici unei morale. – Din fr. amoralisme.
AMORALÍST, -Ă, amoraliști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Adept) al amoralismului. – Din fr. amoraliste.
AMORALITÁTE s. f. Atitudinea omului amoral. – Din fr. amoralité.
AMPELOGRÁF, -Ă, ampelografi, -e, s. m. și f. Specialist în ampelografie. – Din fr. ampélographe.
AMPELOGRÁFIC, -Ă, ampelografici, -ce, adj. De ampelografie. – Din fr. ampélographique.