Toate definitiile
APÁTIC, -Ă, apatici, -ce adj. Care este cuprins de apatie, care manifestă sau trădează apatie. – Din fr. apathique.
APATÍE s. f. Stare de indiferență, lipsă de interes față de orice activitate și față de lumea înconjurătoare. ♦ (În concepția filozofilor stoici antici) Ideal moral care constă în înăbușirea oricărei pasiuni. – Din fr. apathie, lat. apathia.
APATÍT s. n. Mineral cristalizat, incolor sau variat colorat, folosit la prepararea îngrășămintelor minerale și la extragerea fosforului. – Din fr. apatite.
APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu are cetățenia nici unui stat. – Din fr. apatride.
ÁPEX, apexuri, s. n. 1. (Astron.) Punct de pe bolta cerească spre care se deplasează în aparență sistemul nostru solar. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. – Din fr., lat. apex.
APÍDĂ, apide, s. f. (La pl.) Familie de insecte himenoptere care cuprinde albinele și bondarii; (și la sg.) insectă care aparține acestei familii. – Din fr. apidés.
APLICÁȚIE, aplicații, s. f. 1. Faptul de a aplica (1). ◊ Ceea ce se aplică (1); p. ext. obiect, lucru care rezultă din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune în practică. 3. Fig. Aptitudine, talent, înclinație. – Din fr. application.
APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus.
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. – Din fr. aporétique.
APORÍE, aporii, s. f. Dificultate de ordin rațional greu sau imposibil de rezolvat. – Din ngr. aporía, fr. aporie.
APÓSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (În religia creștină) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând fapte atribuite Apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ.
APRIÓRIC, -Ă, apriorici, -ce, adj. (Fil.) Anterior experienței, independent de experiență; bazat numai pe rațiune. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. apriorisch.
APRIORÍSM s. n. Concepție filozofică potrivit căreia ar exista cunoștințe apriorice. [Pr.: -pri-o-] – Din germ. Apriorismus, fr. apriorisme.
APROPÓ (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos.
APSÍDĂ apside, s. f. Fiecare din cele două puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie în jurul altuia – Din fr. apside, lat. apsida.
APȚIÁN, -Ă apțieni, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care aparține apțianului (1), privitor la apțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. aptien.
ARABABÚRĂ, arababuri, s. f. V. harababură.
ARÁC, araci, s. m. Par lung care servește la susținerea viței de vie și a altor plante agățătoare. [Var.: harác, harág s. m.] – Din ngr. haráki.
ARAGÁZ, (2) aragazuri, s. n. 1. Gaz lichefiat conținând 90% butan, păstrat sub presiune în butelii speciale și folosit drept combustibil pentru uz casnic. 2. Mașină de gătit sau reșou care folosește acest combustibil. – A.R. [=Astra Română] + gaz.
ARAHÍDĂ, arahide, s. f. Alună americană. – Din fr. arachide.
ARAHNÍDĂ, arahnide, s. f. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura artropodelor, cu corpul format dintr-un cefalotorace cu șase perechi de apendice și din abdomen; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. arachnide.
ARAHNOÍDĂ, arahnoide, s. f. (Anat.) Membrana mijlocie care învelește creierul și măduva spinării. – Din fr. arachnoïde.
ARAHNOIDÍTĂ, arahnoidite, s. f. Boală care constă în inflamarea arahnoidei. [Pr.: -no-i] – Din fr. arachnoïdite.
ARÁP, arapi, s. m. (Pop.) 1. Persoană care face parte dintr-o populație africană negroidă; p. gener. om cu pielea și părul de culoare neagră. 2. Arab. [Var.: haráp s. m.] – Din bg. arap.
ARĂCÍ, arăcesc, vb. IV. Tranz. A pune pe araci vița de vie sau alte plante agățătoare. [Var.: hărăcí, hărăgí vb. IV] – Din arac.
ARĂCÍT s. n. Faptul de a arăci. [Var.: hărăcít, hărăgít s. n.] – V. arăci.
ARBÚST, arbuști, s. m. Plantă lemnoasă mai mică decât arborele, care se ramifică de la rădăcină în formă de tufă și nu formează o coroană distinctă. – Din fr. arbuste, lat. arbustum.
ARBÚZ, arbuji, s. m. V. harbuz.
ARBUZĂRÍE, arbuzării, s. f. V. harbuzărie.