Toate definitiile
ATERIZÓR, aterizoare, s. n. Dispozitiv al unui avion care servește la alunecarea pe sol în scopul aterizării sau al decolării. – Din fr. atterrisseur.
ATERMÁN, -Ă, atermani, -e, adj. (Fig.) Care nu permite trecerea căldurii. Mediu aterman. – Din fr. athermane.
ATERÓM s. n. (Med.) Infiltrare a pereților aortei și a unor artere cu o substanță grasă. V. arterioscleroză – Din fr. athérome.
ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei. – V. atesta.
ATESTÁT1, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii). – Din germ. Attestat.
ATÉU, -ÉE, atei, -ee, s. m. și f. Adept al ateismului; persoană care neagă existența lui Dumnezeu și a oricărei divinități. – Din fr. athée, lat. atheus.
ÁTIC, -Ă, atici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Caracteristic Aticii antice sau locuitorilor ei. ◊ Frumusețe atică = frumusețe perfectă. 2. Parte a unei construcții situată deasupra cornișei și menită să mascheze acoperișul. 3. Etaj scund situat imediat sub acoperiș. – Din fr. attique.
ATICÍSM s. n. Ceea ce caracterizează stilistic scrierile vechilor atenieni ♦ Stil caracterizat prin măsură, eleganță și rafinament. – Din fr. atticisme, lat. atticismus.
ATLÁNT, atlanți, s. m. 1. Statuie reprezentând un bărbat într-o atitudine de efort, folosită ca element de susținere în locul unei coloane sau ca pilastru. 2. Locuitor legendar sau fantastic al Atlantidei. – Din fr. atlante.
ATLÁZ, atlazuri, s. n. Țesătură pentru căptușeli și fețe de plapumă, mai groasă decât satinul, lucioasă pe o singură față. [Var.: atlás s. n.] – Din tc. atlas.
ATÓL, atoli, s. m. Insulă în formă de inel, formată în mările calde din schelete de corali. – Din fr. atoll.
ATROPÍSM, atropisme, s. n. (Med.) Intoxicație cu atropină. – Din fr. atropisme.
AU1 adv. interog., conj. 1. Adv. interog. (Înv.) Oare? 2. Conj. (Înv. și reg.) Sau, ori. – Lat. aut.
AU2 interj. Exclamație care exprimă diverse stări și sentimente (durere fizică, mirare, surprindere, bucurie etc.).
AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta un martor în vederea rezolvării unui proces. 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr.: a-u-di-a] – Din audiență, auditor, audiție etc.
AUDÍBIL, -Ă, audibili, -e, adj. Care poate fi auzit. [Pr.: a-u-] – Din fr. audible, lat. audibilis.
AUDIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unei vibrații sonore de a putea fi auzită. [Pr.: a-u-] – Din fr. audibilité.
AUDIÉNT, -Ă, audienți, -te, s. m. și f. Persoană care asistă la cursurile unei școli (superioare), fără a fi înscrisă printre elevii sau studenții ordinari și fără a susține examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.
AUDIÉNȚĂ, audiențe, s. f. 1. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deține o funcție de răspundere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva. ◊ Expr. A avea audiență la... = a trezi interesul sau a avea influență asupra unui public numeros. [Pr.: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.
AUDIÉRE, audieri, s. f. Acțiunea de a audia. [Pr.: a-u-di-e-] – V. audia.
AUDIO-1 Element de compunere care înseamnă „(eu) aud”, „servind la auz”, „solicitând auzul”. [Pr.: a-u-di-o] – Din lat., fr. audio-.
AÚDIO2 adj. invar. Care servește la perceperea auditivă. [Pr.: a-u-di-o] – Din fr. audio.
AUDIOFONOLOGÍE s. f. Disciplină medicală care se ocupă de patologia organelor de fonație și audiție. [Pr.: a-u-di-o] – Din fr. audiophonologie.
AUDIOFRECVÉNȚĂ s. f. (Fiz.) Frecvență a unei unde sonore percepută de auz. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiofréquence.
AUDIOGRÁMĂ, audiograme, s. f. Grafic care indică acuitatea auditivă a unei persoane. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiogramme.
AUDIOMÉTRIC, -Ă, audiometrici, -ce, adj. (Med.) De audiometrie. [Pr.: a-u-di-o] – Din fr. audiométrique.
AUDIOMETRÍE s. f. Măsurare a acuității auditive a unei persoane (cu ajutorul audiometrului). [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiométrie.
AUDIOMÉTRU, audiometre, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se determină acuitatea auditivă a cuiva. [Pr.: a-u-di-o-] – Din fr. audiomètre.
AUDIOVÍDEO adj. invar. De radiodifuziune și televiziune. Mijloace audiovideo de informare. [Pr.: a-u-di-o-vi-de-o] – Din lat. audio- + lat. video.
AUDIOVIZUÁL, -Ă, audiovizuali, -e, adj. Care se bazează pe perceperea auditivă și vizuală. [Pr.: a-u-di-o-vi-zu-al] – Din fr. audio-visuel.