Toate definitiile
ARVANÍT, -Ă, arvaniți, -te, s. m. și f., adj. (Înv.) Albanez. [Var.: alvanít, -ă s. m. și f., adj.] – Din ngr. arvanítis.
ASBÉST s. n. v. azbest.
ASCÍDIE, ascidii, s. f. (La pl.) Clasă de animale marine inferioare, cu corpul în formă de sac; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. ascidie.
ASCÍTĂ s. f. (Med.) Acumulare de lichid, de obicei seros, în peritoneu. – Din fr. ascite.
ASCÍTIC, -Ă, ascitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține ascitei, care se referă la ascită. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este bolnavă de ascită. – Din fr. ascitique.
ASCLEPIÁD, asclepiade, adj. (În sintagma) Vers asclepiad (și substantivat, m.) = vers din metrica antică, alcătuit dintr-un spondeu (sau troheu), doi (sau trei) coriambi și un iamb. [Pr.: -pi-ad] – Din fr. asclépiade, lat. asclepiadeus.
ASÉMENEA adj. invar., adv. I. Adj. invar. 1. Asemănător; spec. (despre figuri geometrice) = care au unghiurile corespunzătoare egale și laturile corespunzătoare proporționale. 2. Care este astfel (de...), atare, așa. O asemenea problemă. II. Adv. 1. Tot așa, în același fel, deopotrivă (de...), așijderea. 2. Pe lângă aceasta; încă, mai. [Var.: (reg.) asémeni, asémene, asémine adj. invar., adv.] – Lat. assimile.
ASERTÍV, -Ă, asertivi, -e, adj. (Livr.) Cu caracter de aserțiune; asertoric. – Din fr. assertif.
ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -ce, adj. (Fil.) Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică. – Din fr. assertorique.
ASERȚIÚNE, aserțiuni, s. f. (Fil.) Enunț care este dat ca adevărat; p. gener. afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. assertion, lat. assertio, -onis.
ASIBILÁ, pers. 3 asibilează, vb. I. Tranz. și refl. (Fon.) A face să capete sau a căpăta caracterele unei consoane africate. – Din fr. assibiler.
ASINDÉT s. n. Figură de stil constând în suprimarea conjuncțiilor (copulative). [Var.: asíndeton s. n.] – Din lat. asyndetus, asyndeton, fr. asyndéte.
ASÍNDETON, s. n. v. asindet.
ASÍZĂ, asize, s. f. Fiecare dintre straturile orizontale de cărămidă, piatră etc., care alcătuiesc zidăria unei construcții. – Din fr. assise
ASMAȚÚCHI s. m. V. hasmațuchi.
ASMĂȚÚI s. m. V. hasmațuchi.
ASPRÉTE, aspreți, s. m. Pește cenușiu-brun, mic, acoperit cu solzi aspri și mărunți (Romanichthys valsanicola). – Din. aspru2.
ASTÉRIE, asterii s. f. (Zool.) Stea-de-mare. – Din fr. astérie.
ASTIGMÁTIC, -Ă, astigmatici, -ce, adj. s. m. și f. 1. Adj. (Despre o imagine) Care e deformată datorită astigmatismului. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de astigmatism. – Din astigmatism.
ASTIGMATÍSM s. n. Aberație a unui sistem optic, care formează o imagine întinsă pentru un obiect. ♦ Defect al lentilelor sau al corneei și cristalinului ochiului omenesc, care constă într-o abatere de la forma sferică, ele având razele de curbură diferite în două plane perpendiculare, ceea ce duce la deformarea imaginilor. – Din fr. astigmatisme.
ASTRAGÁL, astragale, s. n. 1. Unul din cele două oase mai mari ale tarsului. 2. Element decorativ de secțiune semicirculară, care separă fusul coloanei de capitel. – Din fr. astragale, lat. astragalus.
ÁSTRU, aștri, s. m. Corp situat pe bolta cerească (stea, planetă etc.). [Pl. și: (n.) astre] – Din fr. astre, lat. astrum.
ASUPRÍ, asupresc, vb. IV. Tranz. A prigoni, a oprima, a împila; a exploata. ♦ (Impr.) A chinui. – Din asupra.
ASUPRITÓR, -OÁRE, asupritori, -oare, s. m. și f. Persoană care asuprește. ♦ (Adjectival; despre oameni și acțiunile lor) Care asuprește. Măsuri asupritoare. – Asupri + suf. -tor.
AȘÁȘI adv. (Înv. și reg.) 1. (Modal) Chiar, întocmai; chiar așa. ♦ Așa încât. 2. (Temporal) Îndată, numaidecât, imediat. – Așa + și.
ATAMÁN, atamani, s. m. 1. Căpetenie de cazaci. 2. Șef al unei echipe de pescari. – Din rus., ucr. ataman.
ATAXÍE s. f. (Med.) Tulburare a coordonării mișcărilor voluntare din cauza lezării unor căi nervoase și centri nervoși. – Din fr. ataxie.
ATEBRÍNĂ s. f. Medicament folosit în profilaxia și în tratamentul malariei. – Din. fr. atébrine.
ATERIZÁJ, aterizaje, s. n. Aterizare. – Din fr. atterrissage.
ATERIZÁRE, aterizări, s. f. 1. Acțiunea de a ateriza; aterizaj. 2. (Sport) Atingere a solului ca fază finală a unui exercițiu în gimnastică, atletism etc. – V. ateriza.