Toate definitiile

AUTOCÓRĂ, autocore, s. f., adj. (Plantă) care își împrăștie semințele prin deschiderea bruscă a fructelor. [Pr.: a-u-] – Din germ. Autochore.

AUTOCRÁT, autocrați, s. m. (Adesea adjectival) Conducător al unui stat, cu puteri absolute; autocrator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocrate.

AUTOCRÁTIC, -Ă, autocratici, -ce, adj. Care are caracter de autocrație; care are puteri absolute. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratique.

AUTOCRATÍSM s. n. Concepție, doctrină bazată pe autocrație (1). [Pr.: a-u-] – Autocrat + suf. -ism.

AUTOCRÁTOR, autocratori, s. m. (Înv.) Autocrat. [Pr.: a-u-] – Din ngr. autokrátor.

AUTOCRAȚÍE, (2) autocrații, s. f. 1. Formă de guvernare în care întreaga putere a statului e concentrată în mâna unei singure persoane; tiranie, absolutism. 2. Stat care are forma de guvernare descrisă mai sus. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocratie.

AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A se cunoaște prin autoobservare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + cunoaște.

AUTOCUNOÁȘTERE, autocunoașteri, s. f. Acțiunea de a se autocunoaște.[Pr.: a-u-] – V. autocunoaște.

AUTODAFÉ, autodafeuri, s. n. 1. Ceremonie în cursul căreia cei condamnați de inchiziție pentru erezie erau puși să revină la credința părăsită. 2. Ardere pe rug la care erau condamnați, în timpul inchiziției, cei socotiți eretici; p. ext. acțiune care duce la distrugerea prin foc. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodafé.

AUTODECLANȘÁ, pers. 3 autodeclanșează, vb. I. Refl. A se declanșa automat. [Pr.: a-u-] – Auto² + declanșa.

AUTODECLANȘÁRE, autodeclanșări, s. f. Acțiunea de a se autodeclanșa. [Pr.: a-u-]. – V. autodeclanșa.

AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se defini prin el însuși. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

AUTODEFINÍRE, autodefiniri, s. f. Faptul de a se autodefini. [Pr.: a-u-] – V. autodefini.

AUTODEMASCÁ, autodemásc, vb. I. Refl. A se demasca singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + demasca.

AUTODEMASCÁRE, autodemascări, s. f. Faptul de a se autodemasca. [Pr.: a-u-] – V. autodemasca.

AUTODENUNȚÁRE, autodenunțări, s. f. Acțiunea de a se autodenunța. [Pr.: a-u-] – V. autodenunța.

AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + denunța.

AUTODEPANÁRE, autodepanări, s. f. Reparare a unui autovehicul (pe locul unde acesta a rămas în pană); p. ext. autoatelier folosit pentru asemenea reparații. [Pr.: a-u-] – Auto² + depanare.

AUTODEPĂȘÍ, autodepășesc, vb. IV. Refl. A-și depăși propriile realizări [Pr.: a-u-] – Auto¹- + depăși.

AUTODEPĂȘÍRE, autodepășiri, s. f. Faptul de a se autodepăși. [Pr.: a-u-] – V. autodepăși.

AUTODETERMINÁRE, autodeterminări, s. f. Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală; p. ext. ansamblu de măsuri care pun în practică acest principiu. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + determinare (după fr. autodétermination, rus. samoopredelenie).

AUTODEZAGREGÁBIL, -Ă, autodezagregabili, -e, adj. Care se dezagregă de la sine. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dezagregabil.

AUTODEZVOLTÁRE s. f. Creștere, dezvoltare prin sine, de la sine. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dezvoltare.

AUTODIAGNOSTICÁ, autodiagnostichez, vb. I. Refl. A-și pune singur un diagnostic. [Pr.: a-u-to-di-a-] – Auto¹- + diagnostica.

AUTODIAGNOSTICÁRE, autodiagnosticări, s. f. Acțiunea de a se autodiagnostica. [Pr.: a-u-to-di-a-] – V. autodiagnostica.

AUTODICTÁRE, autodictări, s. f. Reproducere în scris a unui text memorat. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dictare.

AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care și-a însușit, fără ajutorul unui profesor sau al unei forme de învățământ, cunoștințe științifice și o anumită cultură. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.

AUTODÍNĂ s. f. Montaj special de radiorecepție în care același tub electronic servește ca detector și ca oscilator. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodyne.

AUTODISCIPLÍNĂ, s. f. Disciplină liber consimțită. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + disciplină.