Toate definitiile

AUTODISTRÚGE, autodistrúg, vb. III. Refl. A se distruge prin hotărâre proprie sau de la sine.[Pr.: a-u-] – Auto¹- + distruge.

AUTODISTRÚGERE s. f. Faptul de a se distruge singur. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, după străbaterea unei anumite traiectorii, pentru a nu fi periculoase în cazul în care nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

AUTODIZOLVÁ, pers. 3 autodizólvă, vb. I. Refl. (Despre o organizație, o societate etc.) a se desființa prin hotărâre proprie, a-și înceta activitatea în urma unei hotărâri luate conform prevederilor legale. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dizolva.

AUTODIZOLVÁRE s. f. Faptul de a se autodizolva. [Pr.: a-u-] – V. autodizolva.

AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-și procura prin mijloace proprii cele necesare activității. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + dota.

AUTODOTÁRE, autodotări, s. f. Acțiunea de a se autodota și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autodota.

AUTODREZÍNĂ, autodrezine, s. f. Drezină autopropulsată. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + drezină.

AUTODRÍC, autodricuri, s. n. Mașină mortuară. [Pr.: a-u-] – Auto² + dric.

AUTODRÓM, autodroame, s. n. (Rar) Teren special amenajat pentru exerciții de conducere a automobilului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodrome.

AUTODRÚM, autodrumuri, s. n. Drum construit pentru a asigura circulația în bune condiții a autovehiculelor. [Pr.: a-u-] – Auto² + drum (după fr. autoroute).

AUTODÚBĂ, autodube, s. f. Automobil prevăzut cu o dubă, folosit pentru transportul de materiale, produse alimentare, corespondență etc.; dubă. [Pr.: a-u-] – Auto² + dubă.

AUTODÚMPER, autodumpere, s. n. Autocamion cu cupă basculantă. [Pr.: a-u-] – Din engl. autodumper, germ. Auto-Dumper.

AUTOECHILIBRÁRE, autoechilibrări, s. f. Echilibrare (la roțile de automobil). [Pr.: a-u-to-e-] – Auto² + echilibrare.

AUTOEDUCÁ, autoedúc, vb. I. Refl. A se educa pe sine.[Pr.: a-u-to-e-] – Auto¹- + educa.

AUTOEDUCÁRE, autoeducări, s. f. Acțiunea de a se autoeduca și rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-e-] – V. autoeduca.

AUTOEDUCÁȚIE, autoeducatii, s. f. Educație făcută de sine însuși. [Pr.: a-u-to-e-] – Auto¹- + educație.

AUTOELOGIÁ, autoelogiez, vb. I. Refl. A-și aduce singur elogii. [Pr.: a-u-to-e-] – Auto¹- + elogia.

AUTOELOGIÉRE, autoelogieri, s. f. Acțiunea de a se autoelogia. [Pr.: a-u-to-] – V. autoelogia.

AUTOEVALUÁ, autoevaluez, vb. I. Refl. A se autoaprecia. [Pr.: a-u-to-e-] – Auto¹- + evalua.

AUTOEXCAVATÓR, autoexcavatoare, s. n. Excavator prevăzut cu motor propriu pentru propulsie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + excavator.

AUTOEXCITÁȚIE, autoexcitații, s. f. Excitație magnetică a unui generator electric la care curentul este luat de la același generator. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-excitation.

AUTOEXIGÉNȚĂ s. f. Exigență manifestată de propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + exigențiă.

AUTOFAGÍE, autofagii, s. f. (Med.) Consumare a propriilor țesuturi de către un organism supus inaniției. [Pr.: a-u-] – Din fr. autophagie.

AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + fecundare (după fr. autofécondation).

AUTOFECUNDÁȚIE, autofecundații, s. f. (Biol.) Autofecundare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autofécondation.

AUTOFINANȚÁ, autofinanțez, vb. I. Refl. A se finanța din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + finanța.

AUTOFINANȚÁRE, autofinanțări, s. f. Faptul de a se autofinanța. [Pr.: a-u-] – V. autofinanța.

AUTOFLAGELÁ, autoflagelez, vb. I. Refl. (Despre adepții unor secte religioase; adesea fig.) A se biciui singur, a se supune unor torturi fizice din fanatism religios. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagela.

AUTOFLAGELÁRE, autoflagelări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a se autoflagela; autoflagelație. [Pr.: a-u-] – V. autoflagela.

AUTOFLAGELÁȚIE, autoflagelații, s. f. (Adesea fig.) Autoflagelare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + flagelație.