Toate definitiile

AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramură a științei și a tehnicii care se ocupă cu studiul metodelor și al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fără participarea directă a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

AUTOMATÍSM s. n. 1. Caracterul a ceea ce este automatic; mișcare (ca) de automat. 2. Înlănțuire de reacții care se desfășoară fără controlul centrilor nervoși superiori; mișcare, gest stereotip la care nu participă conștiința. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatisme.

AUTOMATÍST, -Ă, automatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în automatică. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiste.

AUTOMATIZÁ, automatizez, vb. I. 1. Tranz. A înzestra cu utilaj automat. 2. Refl. (Despre acțiuni, gesturi, mișcări) A căpăta caracter de automatism (2). [Pr.: a-u-] – Din fr. automatiser.

AUTOMATIZÁRE, automatizări, s. f. Acțiunea de a (se) automatiza și rezultatul ei; folosire a automatelor în procesul de producție, înzestrare cu automate. [Pr.: a-u-] – V. automatiza.

AUTOMĂTURĂTOÁRE, automăturători, s. f. Autovehicul pentru măturatul străzilor. [Pr.: a-u-] – Auto² + măturătoare.

AUTOMEDICÁȚIE, automedicații, s. f. Medicație stabilită de bolnav pentru sine. [Pr.: a-u-] – Din fr. automédication.

AUTOMIȘCÁRE, automișcări, s. f. Mișcare, dezvoltare neîntreruptă a naturii și a societății, cauzată de contradicțiile interne. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mișcare.

AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar, trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto². 2. Adj. (Despre vehicule) care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.

AUTOMOBILÍSM s. n. Sport practicat cu ajutorul automobilului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobilisme.

AUTOMOBILÍST, -Ă, automobiliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică automobilismul. ♦ (Rar) Persoană care conduce un automobil. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobiliste.

AUTOMOBILÍSTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

AUTOMODÉL, automodele, s. n. Autovehicul miniatural prevăzut cu un sistem de propulsie și de comandă. [Pr.: a-u-] – Auto² + model.

AUTOMODELÍSM s. n. Ramură sportivă care se ocupă cu construirea de automodele. [Pr.: a-u-] – Automodel + suf. -ism.

AUTOMODELÍST, -Ă, automodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de automodele. – Automodel[ism] + suf. -ist.

AUTOMOTÓR, automotoare, s. n. Vehicul de cale ferată, prevăzut cu motor propriu și folosit pentru transportul rapid de călători. ◊ (Adjectival) Tren automotor. [Pr.: a-u-] – Din fr. automoteur.

AUTOMULȚUMÍRE s. f. Satisfacție de sine (nu întotdeauna justificată) la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; autoîncântare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mulțumire.

AUTOMUTILÁ, automutilez, vb. I. Refl. A se mutila singur (de obicei pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligații). [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mutila.

AUTOMUTILÁRE, automutilări, s. f. Acțiunea de a se automutila și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

AUTOMUTILÁT, -Ă, automutilați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care s-a mutilat singură. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. ♦ Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonome, lat. autonomus.

AUTONOMÍE s. f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naționalități sau al unei minorități naționale etc.) de a se administra singur, în cadrul unui stat condus de o putere centrală. ♦ Situație a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acțiunile sale. 2. Distanța maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.

AUTONOMÍST, -Ă, autonomiști, -ste, adj. s. m. și f. (Persoană) care susține autonomia. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiste.

AUTONOMIZÁ, autonomizez, vb. I. Refl. A deveni autonom. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomiser.

AUTONOMIZÁRE, autonomizări, s. f. Acțiunea de a se autonomiza și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autonomiza.

AUTONOMIZÁT, -Ă, autonomizați, -te, adj. Care a devenit autonom. [Pr.: a-u-] – V. autonomiza.

AUTOOBSERVÁ, autoobsérv, vb. I. Refl. A-și analiza propria persoană și viață (psihică). [Pr.: a-u-to-ob-] – Auto¹- + observa.

AUTOOBSERVÁRE, autoobservări, s. f. Analizare a vietii psihice proprii; introspecție. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + observare.

AUTOOBSERVÁȚIE, autoobservații, s. f. Autoobservare. [Pr.: a-u-to-ob-] – Auto¹- + observație.

AUTOPASTIȘÁ, autopastișez, vb. I. Tranz. și refl. A copia genul sau procedeele artistice folosite în lucrări proprii. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + pastișă.