Toate definitiile

AMATORÍSM s. n. Practicare, ca amator, a unui sport, a unei arte etc. – Amator + suf. -ism. Cf. fr. amateurisme.

AMAURÓZĂ s. f. Diminuare sau pierdere a vederii datorită lezării retinei, căilor nervoase optice sau centrilor cerebrali ai vederii. [Pr.: -ma-u-] – Din fr. amaurose.

AMAZOÁNĂ, amazoane, s. f. 1. (Mitol.) Femeie aparținând unui trib războinic legendar, din care erau excluși bărbații. 2. Femeie care practică cu predilecție călăria. – Din fr. amazone.

AMAZONÍT s. n. Varietate verde de feldspat microclin, folosită ca piatră semiprețioasă. – Din fr. amazonite.

AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Amăgi + suf. -eală.

AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire.

AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi.

AMĂGÍT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat (II 1), prostit (2). – V. amăgi.

AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor.

AMĂNÚNT, -Ă, amănunți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în mici cantități. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit². [Var.: (reg.) amărúnt s. n.] – A³ + mănunt „mărunt”.

AMĂNUNȚÍ, amănunțésc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.

AMĂNUNȚÍME, amănunțimi, s. f. (Rar) Detaliu, amănunt. – Amănunt + suf. -ime.

AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT¹ s. n. Faptul de a amănunți. – V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT², -Ă, amărunțiți, -te, adj. Care cuprinde multe amănunte; detaliat; (înv.) amănunt. ♦ (Adverbial) În amănunt. – V. amănunți.

AMĂRĂCIÚNE, amărăciuni, s. f. 1. Mâhnire, tristețe; amărâre. 2. (Rar) Amăreală (1). – Amar + suf. -ăciune.

AMĂRĂLÚȚĂ, amărăluțe s. f. Mică plantă erbacee cu frunzele ascuțite și cu flori mici, galbene-aurii, care conțin un suc amar cu proprietăți tonice (Cicendia filiformis). – Amăreală + suf. -uță.

AMĂRĂTĂCIÚNE s. f. Plantă erbacee cu tulpină înaltă și cu flori galbene (Senecio sarracenicus) – Amărât + suf. -ăciune.

AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a se amărî; amărăciune. – V. amărî.

AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj. Mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Adesea substantivat) Prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî.

AMĂREÁLĂ, amăreli, s. f. 1. (Proprietarea de a avea un) gust amar; amărăciune. ◊ Amăreala merelor și perelor = boală a fructelor de măr și păr, manifestată prin apariția pe aceasta a unor pete în dreptul cărora carnea fructului respectiv capătă un gust amar. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre, roșii sau (rar) albe, dispuse în raceme, cu fructe capsule, întrebuințată, pentru proprietățile sale expectorante, contra afecțiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); șopârliță. – Amârî + suf. -eală.

AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu.

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire.

AMĂRÚI, -ÚIE, amărui, adj. Cu gust ușor amar; amăriu. – Amar + suf. -ui.

AMĂRÚNT, s. n. v. amănunt.

AMĂRUNȚÉLUL s. n. art. (Reg.; în loc. adv.) De-amărunțelul = cu minuțiozitate, cu atenție, în amănunt. – Amănunt + suf. -el.

AMĂRÚȚĂ, amăruțe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, frunzele acoperite cu peri aspri și flori galbene, dispuse în capitule (Pieris hieracioides) – Amar + suf. -uță.

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A³ + mâne (= mâine).

AMÂNÁR s. n. v. amnar.

AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna.