Toate definitiile
APÚNERE, apuneri, s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. – V. apune.
APUNTÁ, pers. 3 apuntează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A se așeza pe puntea unui portavion (după ce a evoluat în aer). – Din punte.
APUNTÁJ, apuntaje, s. n. (Rar) Apuntare. – Din fr. appontage.
APUNTAMÉNT, apuntamente, s. n. Punte (de lemn) de-a lungul malului apei, servind la acostarea unei ambarcații. – Cf. fr. appontement.
APUNTÁRE, apuntări, s. f. Faptul de a apunta; apuntizare. – V. apunta.
APUNTIZÁRE, apuntizări, s. f. (Rar) Apuntare. – V. apunta.
APUPÁ, pers. 3 apúpă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu prora mai sus decât pupa (datorită încărcării neuniforme). – Din pupă.
APUPÁRE, apupări, s. f. Acțiunea de a (se) apupa – V. apupa.
AREOPÁG, areopaguri, s. n. Consiliu și tribunal suprem din Atena antică. ♦ Fig. (Livr.) Adunare de savanți, de artiști de mare valoare, de mare competență. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréopage, lat. areopagus.
ARCÁCI, arcaciuri, s. n. 1. Îngrăditură sau despărțitură pentru separat oile. 2. Îngrăditură făcută de pescari în apă pentru prinderea și păstrarea peștelui în bălți iarna. – Et. nec.
ARCÁȘ, arcași, s. m. 1. Oștean înarmat cu arc; persoană care trage cu arcul; săgetător. 2. (La sg.; art.) Constelație din emisfera australă, compusă din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Săgetătorul. – Arc + suf. -aș.
ARCÁT, -Ă, arcați, -te, adj. (Rar) Arcuit. – Arc + suf. -at (după fr. arqué).
ARCATÚRĂ, arcaturi, s. f. Element arhitectural alcătuit dintr-o serie de arcade (mici). – Din fr. arcature.
ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. [Pr.: -de-ia] – Din ardei.
ARDEIÁȘ, ardeiași, s. m. Diminutiv al lui ardei. [Pr.: -de-iaș] – Ardei + suf. -aș.
ARDEIÁT, -Ă, ardeiați, -te, adj. (Despre mâncăruri) În care s-a pus (mult) ardei (sau piper, boia etc.). [Pr.: -de-iat] – V. ardeia.
ARDELEÁN, -Ă, ardeleni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană (originară) din Ardeal; transilvănean. 2. Adj. Care aparține Ardealului sau populației lui, privitor la Ardeal sau la populația lui; transilvănean, ardelenesc. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans; ardeleneasca. – Ardeal (n. pr.) + suf. -ean.
ARDELEÁNCĂ, ardelence, s. f. Femeie din Ardeal; transilvăneancă. – Ardelean + suf. -că.
ARDELENÉSC, -EÁSCĂ, ardelenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Ardelean. 2. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans; ardeleana. – Ardelean + suf. -esc.
ARDELENÉȘTE adv. Ca ardelenii; ca în Ardeal. – Ardelean + suf. -ește.
ARDELENÍSM, ardelenisme, s. n. Cuvânt, expresie etc. caracteristice ardelenilor. – Ardelean + suf. -ism.
ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Livr.) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – Din fr. ardent.
ARDÉNȚĂ s. f. (Livr.) Ardoare. – Din ardent.
AREOLÁR, -Ă, areolari, -e, adj. (Mat.) Care aparține ariei2, privitor la arie2.[Pr.: -re-o-] – Din fr. aréolaire.
AREÓLĂ, areole, s. f. (Anat.) Suprafață de piele diferit colorată de aceea a tegumentelor din jur. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréole.
AREOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază măsurarea densității lichidelor (cu areometrul). [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrie.
AREOMÉTRU, areometre, s. n. Aparat care servește la determinarea densității unui lichid sau a concentrației unei soluții. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréomètre.
ARÉST, aresturi, s. n. 1. Deținere sub pază legală a unei persoane. 2. Loc unde sunt ținuți cei arestați. – Din germ. Arrest, it. arresto.
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a arestui. – Din arest.
ARESTÁNT, -Ă, arestanți, -te, s. m. și f. (Înv.) Arestat. – Din germ. Arrestant.