Toate definitiile
APRIORITÁTE s. f. Caracter aprioric. [Pr.: -pri-o-] – Din fr. apriorité.
APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.
APROBATÍV, -Ă, aprobativi, -e, adj. Care exprimă o aprobare, care aprobă; aprobator. – Din fr. approbatif, lat. approbativus.
APROBATÓR, -OÁRE, aprobatori, -oare, adj. Aprobativ. – Din fr. approbateur, lat. approbator.
APROFUNDÁ, aprofundez, vb. I. Tranz. A cerceta profund, în amănunt o problemă. – După fr. approfondir.
APROFUNDÁRE, aprofundări, s. f. Acțiunea de a aprofunda. – V. aprofunda.
APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spațiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu te putea apropia de cineva = a nu reuși să vorbești sau să te înțelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea să obții, să cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a așeza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumită vârstă. III. Fig. 1. Refl. A avea însușiri sau trăsături asemănătoare, comune. 2. Tranz. și refl. A-și face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a] – Lat. appropiare.
APROPIÁT, -Ă, apropiați, -te, adj. 1. Care se află aproape (în spațiu sau în timp) de ceva sau de cineva. 2. Fig. Care se bucură de încrederea sau de prietenia (deosebită a) cuiva. [Pr.: -pi-at] – V. apropia.
APROPIÉRE, apropieri, s. f. Acțiunea de a (se) apropia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. (Local) În apropiere = aproape, în vecinătate. Prin apropiere = undeva aproape. Din apropiere = de undeva de aproape. [Pr.: -pi-e-] – V. apropia.
APROPÓU s. n. v. apropo.
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.
APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a apropria. [Pr.: -pri-e-] – V. apropria.
APROVÁ, pers. 3. apróvă, vb. I. Intranz. și refl. (Despre nave) A se înclina longitudinal cu pupa mai sus decât prora (din cauza încărcării neuniforme). – Din provă.
APROVÁRE, aprovări, s. f. Acțiunea de a (se) aprova. – V. aprova.
APROVIZIONÁ, aprovizionez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) asigura, a(-și) procura (pentru un timp oarecare) hrană, provizii, materiale etc. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. approvisionner.
APROVIZIONÁRE, aprovizionări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aproviziona. 2. Serviciu dintr-o întreprindere care se ocupă cu aprovizionarea (1). [Pr.: -zi-o-] – V. aproviziona.
APROXIMÁRE s. f. Faptul de a aproxima. – V. aproxima.
APROXIMATÍV, -Ă, aproximativi, -e, adj., adv. 1. Adj. Care este aproape de o mărime dată, aproape adevărat. ♦ (Ir.) Vag, imprecis. Are cunoștințe aproximative. 2. Adv. În jur de..., cam, aproape, vreo, circa. – Din fr. approximatif.
APROXIMÁȚIE, aproximații, s. f. Evaluare aproximativă a unei mărimi, a unei situații. ◊ Loc. adv. Cu aproximație = aproximativ. – Din fr. approximation, lat. approximatio.
APROZÁR, aprozare, s. n. Unitate comercială pentru produse agroalimentare. – Apro[vizionare] + zar[zavat].
APROZARÍST, -Ă, aprozariști, -ste, s. m. și f. Vânzător într-un aprozar. – Aprozar + suf. -ist.
APROZĂRÍȚĂ, aprozărițe, s. f. Vânzătoare într-un aprozar. – Aprozar + suf. -iță.
APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsidă, de apsidă. – Din fr. apsidal.
APȘOÁRĂ, apșoare, s. f. Diminutiv al lui apă. – Apă + suf. -șoară.
APTÉR, -Ă, apteri, -e, adj. (Despre unele insecte) Lipsit de aripi. – Din fr. aptère.
APTERIGÓTĂ, apterigote, s. f. (La pl.) Subclasă de insecte lipsite de aripi; (și la sg.) insectă din această subclasă. – Din fr. aptérygotes.
APTITUDINÁL, -Ă, aptitudinali, -e, adj. Referitor la aptitudine, de aptitudine. – Din engl. aptitudinal.
APUCĂTÓR, -OÁRE, apucători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care apucă, cu care se apucă. ♦ Fig. (Despre oameni) Lacom, hrăpăreți 2. S. n. (Parte a unui) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta. – Apuca + suf. -ător.
APUCĂTÚRĂ, apucături, s. f. 1. Prindere cu mâna. Smuls dintr-o singură apucătură. 2. Fig. Deprindere, comportare (urâtă) a cuiva. – Apuca + suf. -ătură.
ÁPULI s. m. pl. Trib dacic situat în centrul Transilvaniei. – Din lat. Apulli.