Toate definitiile
APOSTOLÉSC, -EÁSCĂ, apostolești, adj. (Rar) Apostolic. – Apostol + suf. -esc.
APOSTOLÉȘTE adv. (Fam.; în expr.) A merge (sau a o lua, a pleca etc.) apostolește = a merge (sau a pleca) pe jos; apostolicește. – Apostol + suf. -ește.
APOSTÓLIC, -Ă, apostolici, -ce, adj. 1. Care aparține apostolilor (I 1), de apostoli; apostolesc. 2. Care aparține papei2, privitor la papă2; pontifical. – Din fr. apostolique, lat. apostolicus.
APOSTOLICÉȘTE adv. (Înv.; în expr.) A merge (sau a o lua, a pleca etc.) apostolicește = a merge apostolește, v. apostolește. – Apostolic + suf. -ește.
APOSTROFÁRE, apostrofări, s. f. Acțiunea de a apostrofa și rezultatul ei. – V. apostrofa.
APOSTRÓFĂ1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent). 2. Figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându-și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn fr. apostrophe, lat. apostropha.
APOSTRÓFĂ2 s. f. v. apostrof.
APOTÉCĂ, apoteci, s. f. (Reg.) Farmacie (2). – Din germ. Apotheke.
APOTÉMĂ, apoteme, s. f. Perpendiculară dusă din centrul unui poligon regulat pe mijlocul oricăreia dintre laturile sale. ♦ Dreaptă dusă din vârful unei piramide regulate pe mijlocul oricăreia dintre laturile bazei. – Din fr. apothème.
APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic).
APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser.
APOTEOZÁRE, apoteozări, s. f. Acțiunea de a apoteoza. [Pr.: -te-o-] – V. apoteoza.
APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis.
APOZITÍV, -Ă, apozitivi, -e, adj. (Gram.) Apozițional. – Din fr. appositif.
APOZIȚIONÁL, -Ă, apoziționali, -e, adj. (Gram.) Cu valoare de apoziție; apozitiv. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. appositionnel.
APRÁXIC, -Ă, apraxici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de apraxie. – Din fr. apraxique.
APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina prețul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A prețui pe cineva sau ceva (pentru calitățile sale); a aprețui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a] – Din fr. apprécier.
APRECIÁBIL, -Ă, apreciabili, -e, adj. (Destul de) mare, (destul de) mult, (destul de) tare. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciable.
APRECIÁT, -Ă, apreciați, -te, adj. Care se bucură de prețuire, de stimă (pentru calitățile sale). [Pr.: -ci-at] – V. aprecia.
APRECIATÍV, -Ă, apreciativi, -e, adj. Care constituie sau conține o apreciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciatif.
APRECIATÓR, -OÁRE, apreciatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care apreciază. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. appréciateur.
APRECIÉRE, aprecieri, s. f. Acțiunea de a aprecia și rezultatul ei. ◊ Expr. A lăsa (ceva) la aprecierea cuiva = a lăsa pe cineva să chibzuiască și să hotărască singur (într-o problemă). [Pr.: -ci-e-] – V. aprecia.
APRETÁ, apretez, vb. I. Tranz. A aplica un apret, a trata cu apret; a scrobi. – Din fr. apprêter.
APRETÁRE, apretări, s. f. Acțiunea de a apreta și rezultatul ei; scrobire. – V. apreta.
APRETÁT, -Ă, apretați, -te, adj. (Despre țesături, fibre textile sau piei) Supus apretării, tratat cu apret; scrobit2. – V. apreta.
APRETÓR, -OÁRE, apretori, -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care se ocupă cu apretarea. – Din fr. apprêteur.
APRETÚRĂ, apreturi, s. f. 1. Apretare; p. ext. totalitatea operațiilor (fierbere, înălbire, călcat, apretare etc.) la care este supus un material textil în vederea finisării lui. 2. (Concr.) Întreprindere, local, instalație în care se efectuează apretura (1). – Din germ. Appretur, fr. apprêture.
APREȚUÍ, aprețuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aprecia, a prețui (pentru calitățile sale). – Din lat. appretiare, fr. apprécier (după prețui).
APREȚUÍRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a aprețui. – V. aprețui.
ANTROPOFAGÍE s. f. Folosire a cărnii omenești ca hrană; canibalism. – Din fr. anthropophagie.