Toate definitiile
APOFONÍE, apofonii, s. f. (Lingv.) Alternanță care există între vocalele din tema unui cuvânt. – Din fr. apophonie.
APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificație de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpurilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Din fr. apophyse, lat. apophysis.
APOÉTIC, -Ă, apoetici, -ce, adj. Care nu este poetic, care nu are valoare poetică. – Din poetic.
APODÓZĂ, apodoze, s. f. Partea a doua a unei perioade condiționale, care conține consecința primei părți. – Din fr. apodose.
APÓD, -Ă, apozi, -de, adj. (Despre unele animale) Lipsit de picioare. – Din fr. apode.
APOCÓPĂ, apocope, s. f. (Fenomen fonetic care constă în) dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. apocope, lat. apocopa.
APOCINACÉE s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee sau lemnoase care secretă un suc lăptos; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. apocynacées.
APOCALÍPTIC, -Ă, apocaliptici, -ce, adj. Care aparține apocalipsului, specific apocalipsului; p.ext care are aspectul unei catastrofe. – Din fr. apocalyptique.
APOCALÍPSĂ s. f. v. apocalips.
APOCALÍPS s. n. Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii; sfârșitul lumii în religia creștină. [Var.: apocalípsă s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis.
APNÉE s. f. (Med.) Oprire temporară a respirației. – Din fr. apnée.
APLÍT s. n. Rocă eruptivă de culoare deschisă, cu aspect grăunțos fin. – Din fr. aplite, germ. Aplit.
APOLÍTIC, -Ă, apolitici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este în afara politicii, care nu se ocupă cu politica. 2. Adj. s. m. și f. (Persoană) care susține sau practică apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) și după rus. apoliticĩnâi.
APOLITÍSM s. n. Indiferență față de viața și activitatea politică. – Din fr. apolitisme, rus. apolitizm.
APOLÓG, apologuri, s. n. Scurtă povestire (în versuri sau în proză) care cuprinde o învățătură morală practică, prezentată în formă alegorică. V. fabulă. – Din fr. apologue, lat. apologus.
APOLOGÉT, apologeți, s. m. Susținător fervent (și adesea exagerat) al meritelor cuiva sau a ceva. – Din germ. Apologet.
APOLOGÉTIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine. – Din fr. apologétique.
APOLOGETÍSM s. n. (Rar) Apologie. – Apologet + suf. -ism.
APOLOGÍE, apologii, s. f. 1. Elogiu, laudă ferventă (și adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei etc.; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva. 2. Discurs, scriere care face apologia (1) cuiva sau a ceva. – Din fr. apologie, lat. apologia.
APOLOGIZÁ, apologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o apologie. – Apologie + suf. -iza.
APOMÉTRU, apometre, s. n. Contor pentru apă. – Apă + metru.
APONEVRÓTIC, -Ă, aponevrotici, -ce, adj. Care se referă la aponevroză, care aparține aponevrozei. – Din fr. aponévrotique.
APONEVRÓZĂ, aponevroze, s. f. (Anat.) Prelungire fibroasă lată care continuă sub mușchi. – Din fr. aponévrose.
APOPLÉCTIC, -Ă, apoplectici, -ce, adj. Propriu apoplexiei, de apoplexie. Criză apoplectică. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. Persoană apoplectică. – Din fr. apoplectique.
APOPLEXÍE, apoplexii, s. f. 1. Pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală; atac, dambla, ictus apoplectic. 2. Concentrare bruscă de sânge într-un organ. – Din fr. apoplexie, lat. apoplexia.
APORTÁ, pers. 3 aportează, vb. I. Tranz. (Despre câinii de vânătoare) A aduce vânatul împușcat sau un obiect aruncat. – Din fr. apporter.
APÓS, -OÁSĂ, apoși, -oase, adj. 1. Care conține (prea multă) apă, bogat în apă. 2. Care seamănă cu apa. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află între corneea și cristalinul ochiului. – Lat. aquosus.
APOSTASÍE s. f. v. apostazie.
APOSTÍLĂ, apostile, s. f. Rezoluție scrisă pe o petiție, pe un raport etc.; p. ext. semnătură pusă pe un asemenea act. – Din fr. apostille.
APOSTOLÁT s. n. Misiunea de apostol (I), activitatea desfășurată de un apostol. – Din fr. apostolat, lat. apostolatus.