Toate definitiile
APENDICULÁR, -Ă, apendiculari, -e, adj. Care formează un apendice, în formă de apendice. – Din fr. appendiculaire.
APEPSÍE, apepsii, s. f. Întârziere a procesului de digestie, din cauza secreției gastrice insuficiente. – Din fr. apepsie.
APERCÉPȚIE s. f. Proces mintal care constă în integrarea percepțiilor în experiența individuală anterioară. – Din fr. aperception.
APERIÓDIC, -Ă, aperiodici, -ce, adj. Care nu variază periodic (în timp). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. apériodique.
APERITÍV, aperitive, s. n. 1. Gustare care se ia înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare) 2. Băutură alcoolică consumată înainte de masă (pentru a stimula pofta de mâncare). – Din fr. apéritif, lat. aperitivus.
APERTOMÉTRU, apertometre, s. n. (Fot.) Instrument pentru măsurarea unghiulației. – Din fr. apertomètre, engl. apertometer.
APERTÚRĂ, aperturi, s. f. 1. (Fon.) Grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii sunetelor. 2. (Anat.) Grad de deschidere a unei cavități. 3. (Fot.) Unghiulație. – Din fr. aperture, it. apertura.
APETÁL, -Ă, apetali, -e, adj. (Despre flori, p. ext. despre plante) Care este lipsit de petale. ♦ (Substantivat, f. pl.) Grup de plante dicotiledonate cu florile fără petale. – Din fr. apétale.
APETÉNȚĂ s. f. (Livr.) Tendință a cuiva către ceea ce îi poate satisface nevoile, înclinațiile etc. naturale. – Din fr. appétence.
APETISÁNT, -Ă, apetisanți, -te, adj. Care trezește, stimulează pofta de mâncare; p. ext. care atrage, îmbie, ispitește. – Din fr. appétissant.
APICÁL, -Ă, apicali, -e, adj. 1. (Anat., Med.) Care este situat la vârful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea vârfului limbii de dinți, de alveole, de bolta palatului. – Din fr. apical.
ANTIREALÍSM s. n. Negare a realității obiective, a existenței sale, a legilor ei etc. [Pr.: -re-a-] – Din fr. antiréalisme.
ANTIREALÍST, -Ă, antirealiști, -ste, adj. Îndreptat împotriva realismului sau realității. [Pr.: -re-a-] – Din fr. antiréaliste.
ANTIREGALÍST, -Ă, antiregaliști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care luptă împotriva regalității. – Anti- + regalist.
ANTIRELIGIÓS, -OÁSĂ, antireligioși, -oase, adj. Care este împotriva religiei. [Pr.: -gi-os] – Din fr. antireligieux.
ANTIREUMATISMÁL, -Ă, antireumatismali, -e, adj., s. n. (Medicament) împotriva reumatismului; antireumatic. [Pr.: -re-u-] – Cf. fr. antirhumatismal.
ANTIREVOLUȚIONÁR, -Ă, antirevoluționari, -e, adj. Contrar revoluției; contrarevoluționar. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. antirévolutionnaire.
ANTISCORBÚTIC, -Ă, antiscorbutici, -ce, adj., s. n. (Medicament) împotriva scorbutului. – Din fr. antiscorbutique.
ANTISEMÍT, -Ă, antisemiți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care admite sau practică antisemitismul. – Din fr. antisémite.
ANTISEMITÍSM s. n. Atitudine (politică, socială etc.) ostilă față de evrei. – Din fr. antisémitisme.
ANTISEPSÍE s. f. Ansamblu de măsuri antiseptice. – Din fr. antisepsie.
ANTISÉR, antiseruri, s. n. Ser sanguin provenit de la un animal injectat cu un virus și care conține anticorpii formați sub influența directă a acestuia. – Din fr. antisérum.
ANTISOCIÁL, -Ă, antisociali, -e, adj. Care se abate de la regulile de bună conviețuire în societate, care constituie o primejdie pentru societate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. antisocial.
ANTISOLÁR, -Ă, antisolari, -e, adj. Care apără împotriva soarelui. – Din fr. antisolaire.
ANTIȘÓC adj. invar. (Despre materiale) Care amortizează șocurile. – Din fr. antichoc.
ANTIȘTIINȚÍFIC, -Ă, antiștiințifici, -ce, adj. Îndreptat împotriva teoriilor științifice și progresului. – Anti- + științific (după fr. anti-scientifique).
ANTITÉRMIC, -Ă, antitermici, -ce, adj., s. n. Febrifug. – Din fr. antithermique.
ANTITETÁNOS adj. invar. Antitetanic. – Anti- + tetanos.
ANTITÉTIC, -Ă, antitetici, -ce, adj. Care conține o antiteză; care folosește antiteze. – Din fr. antithétique.
ANTITÉZĂ, antiteze, s. f. 1. Opoziție dialectică între două fenomene, idei, judecăți etc. ♦ Figură de stil bazată pe opoziția dintre două idei, fenomene, situații, personaje, expresii etc., care se pun reciproc în relief. 2. (Fil.) Momentul al doilea al triadei teză-antiteză-sinteză, care neagă teza. – Din fr. antithèse.