Toate definitiile
ARTIFICIALMÉNTE adv. (Rar) În mod artificial. [Pr.: -ci-al-] – Din fr. artificiellement.
ARTIFICIÉR, artificieri, s. m. 1. Muncitor sau militar specializat în manipularea explozivelor. 2. Muncitor specializat în fabricarea artificiilor (2). [Pr.: -ci-er] – Din fr. artificier.
ARTIFICIÓS, -OÁSĂ, artificioși, -oase, adj. (Rar) Artificial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. artificiosus.
ARTIFICIOZITÁTE s. f. (Rar) Artificialitate. [Pr.: -ci-o-] – Artificios + suf. -itate.
ARTILERÍST, artileriști, s. m. Militar dintr-o unitate de artilerie. – Din rus. artillerist, germ. Artillerist.
ARTIMÓN, artimonuri, s. n. Catarg de la pupa unei nave cu pânze care are mai multe catarge. [Pl. și: artimoane] – Din fr. artimon.
ARTIODACTÍL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyles.
ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care aparține artei, privitor la artă, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu artă, cu talent. – Din fr. artistique.
ARTISTICÉȘTE adv. (Rar) Din punct de vedere artistic, în mod artistic. – Artistic + suf. -ește.
ARTIZANÁL, -Ă, artizanali, -e, adj. Care aparține artizanilor sau artizanatului, privitor la artizani sau la artizanat. – Din fr. artisanal.
ARTIZANÁT, artizanate, s. n. Meșteșug practicat cu artă. ◊ Produse de artizanat = produse lucrate artistic de către meșteșugari. ♦ Local, magazin în care se vând produse de artizanat. – Din fr. artisanat.
ARTRALGÍE, artralgii, s. f. Durere localizată la articulații. – Din fr. arthralgie.
ARTRÍTĂ, artrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamarea articulațiilor în urma unei infecții microbiene. – Din fr. arthrite, lat. arthritis.
ARTRÍTIC, -Ă, artritici, -ce, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care este cauzat de artrită sau de artritism, care este caracteristic artritei sau artritismului. 2. S. m. și f. Persoană care suferă de artrită sau de artritism. – Din fr. arthritique, lat. arthriticus.
ARTRITÍSM s. n. Predispoziție la unele boli articulare și de nutriție; p. ext. boală articulară sau de nutriție provocată de această predispoziție. – Din fr. arthritisme.
ARTROGRAFÍE, artrografii, s. f. (Med.) Radiografie a unei articulații. – Din fr. arthrographie.
ARÁB, -Ă, arabi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unor țări din Orientul Apropiat și din nordul Africii. 2. Adj. Care aparține arabilor (1) sau țărilor arabe, privitor la arabi sau la țările arabe; arabic, arăbesc. ◊ Cifră arabă = fiecare dintre cifrele care aparțin celui mai răspândit dintre sistemele zecimale de numerație. Cal arab = cal de rasă pentru călărie și tracțiune ușoară, originar din Arabia. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. – Din fr. arabe, lat. arabus.
ARCÚȘ, arcușuri, s. n. Vergea de lemn între capetele căreia se întind fire de păr de cal, care servește la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde. – Arc + suf. -uș.
ARMÁR, armare, s. n. (Reg.) Dulap în care se păstrează haine, vase sau alimente. – Lat. armarium.
APLICÁRE, aplicări, s. f. Acțiunea de a aplica și rezultatul ei. – V. aplica.
APLICÁT, -Ă, aplicați, -te, adj. 1. (În sintagma) Broderie aplicată = motiv de broderie care se realizează prin fixarea și conturarea pe un material a unor bucăți din altă țesătură. 2. (Despre unele științe sau domenii de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată. 3. (Franțuzism; despre oameni) Înzestrat, talentat. – V. aplica.
APLICATÍV, -Ă, aplicativi, -ve, adj. (Despre unele științe, domenii sau metode de cercetare) Care își găsește o aplicație imediată, care este legat nemijlocit de viața practică. – Din fr. applicatif.
APLICATIVITÁTE s. f. (Rar) Caracter aplicativ. – Din fr. applicativité.
APLÍCĂ, aplice, s. f. 1. Ornament în relief fixat pe suprafața unui obiect, a unui perete etc. 2. Corp de iluminat care se fixează pe perete. – Din fr. applique.
APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Ornament melodic care constă dintr-unul sau mai multe sunete secundare care precedă sunetul principal (aflat la altă înălțime). [Pr.: -gi-a-] – Din it. appoggiatura.
APÓI adv. 1. După aceea, pe urmă. A venit apoi la mine. ♦ (Cu valoare de conjuncție) Atunci, în cazul acesta, dacă e așa, așa fiind. Dacă e adevărat, apoi ai dreptate. 2. (De obicei precedat de conjuncții; adesea cu valoare de conjuncție) Pe lângă asta, și încă, unde mai pui că; dar; altminteri. Și-apoi era război pe vremea aceea. [Var.: (pop.) păi, poi adv.] – Lat. ad-post.
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch.
APOGAMÍE s. f. Formare a embrionului vegetal dintr-o altă celulă decât oosfera. – Din fr. apogamie.
APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livr.) Maximă, sentință formulată de obicei de o personalitate celebră (din antichitate). – Din fr. apophtegme.
APOFTEGMÁTIC, -Ă, apoftegmatici, -ce, adj. (Livr.) Care reprezintă o apoftegmă. – Din fr. apophtegmatique.