Toate definitiile
ANTROPOFÓB, -Ă, antropofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care urăște oamenii, care are frică de oameni. – Din fr. anthropophobe.
ANTROPOFOBÍE s. f. Atitudine de antropofob, ură, frică de oameni. – Din fr. anthropophobie.
ANTROPOGÉN, antropogene, adj. (În sintagma) Fenomen antropogen = fenomen datorat acțiunii omului, cu urmări asupra reliefului, vegetației și climei; fenomen antropic. – Din fr. anthropogène.
ANTROPOGENÉZĂ s. f. Procesul apariției și dezvoltării omului, a speciei umane; antropogenie. – Din fr. anthropogenèse.
ANTROPOGENÍE s. f. Antropogeneză. – Din fr. anthropogénie.
ANTROPOGEOGRAFÍE s. f. Ramură a geografiei care se ocupă de studiul populației și al așezărilor omenești; geografie umană, geografia populației. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. anthropogéographie.
ANTROPOÍD, -Ă, antropoizi, -de, adj., s. f. 1. (Despre unele maimuțe) Care se aseamănă cu omul; antropomorf (I 1). 2. S. f. (La pl.) Grup de maimuțe superioare asemănătoare cu omul, lipsite de coadă; (și la sg.) maimuță din acest grup. – Din fr. anthropoïde.
ANTROPOLATRÍE s. f. Dragoste exagerată pentru oameni (reflex al unei erezii creștine). – Din ngr. anthropolatría.
ANTROPOLÓG, antropologi, s. m. Specialist în antropologie. – Din fr. anthropologue.
ANTROPOLÓGIC, -Ă, antropologici, -ce, adj. Al antropologiei, privitor la antropologie. – Din fr. anthropologique.
ANTROPOLOGÍSM s. n. Conceptie materialistă care privea omul în mod abstract și numai ca pe o ființă naturală, neluând în considerație faptul că el este produsul unor relații sociale în continuă schimbare de-a lungul istoriei. – Din fr. anthropologisme.
ANTROPOMÉTRIC, -Ă, antropometrici, -ce, adj. De antropometrie, privitor la antropometrie. – Din fr. anthropométrique.
ANTROPOMETRÍE s. f. Metodă de studiu a posibilităților de identificare a oamenilor, a formei și a amprentelor corpului uman și a părților lui. – Din fr. anthropométrie.
ANTROPOMÓRF, -Ă, antropomorfi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Antropoid. ♦ (Substantivat, n. pl.) Grup de maimuțe, asemănătoare cu omul. 2. Care aparține antropomorfismului, privitor la antropomorfism. II. S. n. Obiect de artă sau reprezentare decorativă cu formă de ființă omenească. – Din fr. anthropomorphe.
ANTROPOMORFÍST, -Ă, antropomorfiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care admite antropomorfismul. – Din fr. anthropomorphiste.
ANTROPOMORFIZÁ, antropomorfizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru, unui fenomen, unei divinități etc. sentimente și însușiri umane. – Din fr. anthropomorphiser.
ANTROPONÍMIC, -Ă, antroponimici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care se referă la antroponimie; antroponomastic (1). 2. S. n. Nume de persoană. – Din fr. anthroponymique.
ANTROPONIMÍE s. f. 1. Ramură a lingvisticii care studiază numele de persoană; antroponomastică (2). 2. Totalitatea numelor de persoană dintr-o localitate, dintr-o regiune sau dintr-o limbă. – Din fr. anthroponymie.
ANTROPONOMÁSTIC, -Ă, antroponomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Antroponimic (1). 2. S. f. Antroponimie. – Din fr. anthroponomastique.
ANTROPOPITÉC, antropopiteci, s. m. Maimuță conisderată precursorul omului. – Din fr. anthropopithèque.
ANTROPOZOFÍE s. f. Doctrină religioasă care înlocuiește pe Dumnezeu cu omul conceput ca esență divină, accesibilă numai inițiaților. – Din fr. anthroposophie.
ANTÚM, -Ă, antumi, -e, adj. (Despre lucrări scrise) Publicat în timpul vieții autorului. – Cf. lat. ante.
ANTURÁJ s. n. Totalitatea persoanelor care constituie mediul social particular al cuiva, care înconjoară în mod obișnuit pe cineva; mediul, compania, societatea în care trăiește cineva. – Din fr. entourage.
ANȚẮRȚ adv. (Reg.) Acum doi ani. – Lat. anno tertio.
ANUÁL, -Ă, anuali, -e, adj. Care are loc o dată pe an; care durează un an; care corespunde unui an. Raport anual. Plantă anuală. Plan anual. [Pr.: -nu-al] – Din fr. annuel, lat. annualis.
ANUÁR, anuare, s. n. Publicație periodică anuală care prezintă activitatea unei instituții, întreprinderi etc. sau care conține studii științifice. ♦ Publicație anuală a unei instituții științifice. [Pr.: -nu-ar] – Din fr. annuaire.
ANUITÁTE, anuități, s. f. Sumă de bani (incluzând o parte din capital și dobânda corespunzătoare) care se plătește periodic (de obicei anual) spre a rambursa un capital sau o datorie. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. annuité.
ANULÁ, anulez, vb. I. Tranz. 1. A declara nul, a desființa, a suprima sau a abroga un act, o dispoziție etc.; p. gener. a desființa, a suprima, a declara nul; a șterge, a bara. 2. A egala cu zero o expresie matematică. – Din fr. annuler, lat. annullare.
ANULÁBIL, -Ă, anulabili, -e, adj. Care se poate anula. – Din fr. annulable.
ANULABILITÁTE s. f. Posibilitate a unui act, document etc. de a fi anulat. – Din fr. annulabilité.