Toate definitiile

ARESTÁRE, arestări, s. f. Acțiunea de a aresta; arestuire. – V. aresta.

ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta.

ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A aresta. – Cf. rus. arestovat.

ARESTUÍRE, arestuiri, s. f. (Pop.) Arestare. – V. arestui.

ARGĂSÍRE, argăsiri, s. f. Acțiunea de a argăsi; argăseală (1), tăbăcire. – V. argăsi.

ARGĂSÍT¹ s. n. Faptul de a argăsi. – V. argăsi.

ARGĂSITÓR, -OÁRE, argăsitori, -oare, adj., s. m. și f. (Muncitor) care argăsește. – Argăsi + suf. -tor.

ARGĂȚÉL, argăței, s. m. (Rar) Diminutiv al lui argat. – Argat + suf. -el.

ARGĂSEÁLĂ, argăseli, s. f. 1. Argăsire. 2. (Concr.) Amestec de substanțe cu care se argăsesc pieile și blănurile. – Argăsi + suf. -eală.

ARGĂSÍ, argăsesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pieile și blănurile cu un amestec de substanțe, pentru a le face trainice, impermeabile, flexibile; a cruși, a încruși, a tăbăci. – Din ngr. árgasa (aor. al lui argázo).

ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc.

ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat.

ARGĂȚÍE s. f. (Rar) Situația argatului; muncă de argat. – Argat + suf. -ie.

ARGĂȚÍME s. f. Mulțime de argați; totalitatea argaților. – Argat + suf. -ime.

ARGENTIFÉR, -Ă, argentiferi, -e, adj. Care conține (mult) argint; argintos. Teren argintifer. – Din fr. argentifère.

ARGENTÍT s. n. Minereu de argint care cristalizează în sistemul cubic sau rombic, în cristale cenușii. – Din fr. argentite.

ARGHIROFÍL, -Ă, arghirofili, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos.

ARGILÓS, -OÁSĂ, argiloși, -oase, adj. Care conține (multă) argilă; lutos. – Din fr. argileux, lat. argillosus.

ARMONÍE¹, armonii, s. f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. ♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); spec. (Muz.) concordanță fonică între sunete. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție. – Din fr. harmonie, lat. harmonia.

ARMÓNIE², armonii, s. f. (Reg.) Armonică. – Cf. armonică, armonie¹.

ARMONIÓS, -OÁSĂ, armonioși, -oase, adj. Care are armonie¹, plin de armonie¹, ale cărui părți componente formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux.

ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei¹. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste.

ARMÓNIU, armonii, s. n. Instrument muzical cu claviatură asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lamele metalice la presiunea aerului ieșit dintr-un burduf acționat cu pedale. – Din fr. harmonium, germ. Harmonium.

AREOMÉTRIC, -Ă, areometrici, -ce, adj. Referitor la areometrie, de areometrie. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréométrique.

ARHEOGRAFÍE s. f. Disciplină istorică care se ocupă cu publicarea textelor și a manuscriselor antice. [Pr.: -he-o-] – Din fr. archéographie.

ARHEOGRÁF, arheografi, s. m. Specialist în arheografie. [Pr.: -he-o-] – Din arheografie (derivat regresiv).

ARHANGHELÉSC, -EÁSCĂ, arhanghelești, adj. De arhanghel. – Arhanghel + suf. -esc.

ARHAIZÁRE, arhaizări, s. f. Acțiunea de a arhaiza și rezultatul ei. [Pr.: -ha-i-] – V. arhaiza.

ARHAITÁTE s. f. (Rar) Stare arhaică. [Pr.: -ha-i-] – Arha[ic] + suf. -itate.

ARGILÍT s. n. Rocă rezultată din recristalizarea argilei. – Din fr. argilite.