Toate definitiile

DÁLĂ, dale, s. f. Placă poligonală subțire de piatră, marmură, beton, material plastic etc., folosită la executarea unor pardoseli, pavaje sau placaje de zidărie. ♦ Placă de beton armat a unui planșeu, a unei bolți etc. – Din fr. dalle.

DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. 1. Alb, curat, imaculat. ◊ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgator, minunat. – De⁴ + alb.

DALCAÚC s. m. v. dălcăuc.

DÁLIE, dalii, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu florile în capitule mari albe, galbene, roșii sau violete; gherghină (Dahlia cultorum). – Din fr. dahlia.

DALMÁT, -Ă, dalmați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în Dalmația. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din Dalmația. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică ce s-a vorbit în Dalmația. – Din fr. dalmate.

DALMÁTIC, -Ă, dalmatici, -ce, adj. Care aparține Dalmației, privitor la această regiune. ◊ Țărm dalmatic = țărm format din pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; țărm de canale. – Din fr. dalmatique.

DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Specie de câine de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ♦ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DÁLTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă, cu sau fără mâner, folosită de fierari, dulgheri, sculptori etc. la crestat, la cioplit, la scobit sau la tăiat. – Din sl. dlato.

DALTONÍSM s. n. Defect al vederii care constă în incapacitatea de a distinge culorile, în special roșul de verde. – Din fr. daltonisme.

DALTONÍST, -Ă, daltoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care suferă de daltonism. – Din fr. daltoniste.

DAM¹, dami, s. m. (Rar) Specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți, cerb-lopătar. – Din lat. dama.

DAM², damuri, s. n. (Reg.) Bordei pentru vite. ♦ Dam de case = clădiri mărețe, palate. – Din tc. dam.

DAMÁSC s. n. Țesătură de in, bumbac, mătase sau lână, cu desene mari în relief, folosită la confecționarea fețelor de masă, a albiturilor de pat etc. – Din it. damasco, lat. (a)damascus.

DAMASCHINÁ, damaschinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca în damasc. 2. A încrusta, într-un obiect de oțel sau de fier, firicele de aur sau de argint. – Din fr. damasquiner.

DAMASCHINÁJ s. n. Procedeu (de origine orientală) de încrustare a unor fire de aur sau de argint într-un obiect de fier sau de oțel. – Din fr. damasquinage.

DAMASCHINÁRE, damaschinări, s. f. Acțiunea de a damaschina și rezultatul ei. – V. damaschina.

DAMASCHINÁT, -Ă, damaschinați, -te, adj. 1. (Rar; despre mobile) Îmbrăcat în damasc. 2. (Despre cuțite, casete etc.) Încrustat cu firicele de aur sau de argint. ♦ (Despre oțeluri sudate) Care prezintă la suprafață desene în formă de vine șerpuitoare sau ramificate, asemănătoare cu cele făcute la săbiile de odinioară din Damasc. – Din fr. damasquiné.

DÁMĂ, dame, s. f. I. 1. (Înv.) Doamnă, cucoană. ◊ Loc. adj. De damă = femeiesc. 2. Femeie cu moravuri ușoare; prostituată. II. 1. (La jocul de cărți) Fiecare dintre cele patru cărți pe care este înfățișată figura unei femei. 2. (La jocul de șah) Regină. 3. (La pl.) Joc alcătuit din puluri albe și negre, care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. III. Scobitură în bordura unei ambarcații, în care se sprijină manșonul vâslei. – Din fr. dame, it. dama.

DAMBLÁ s. f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie, năbădăi. 2. Fig. (Fam.) Chef, poftă, pasiune. – Din tc. dambla.

DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DAMBLAGÍRE, damblagiri, s. f. Acțiunea de a (se) damblagi și rezultatul ei; paralizare. – V. damblagi.

DAMBLAGÍT, -Ă, damblagiți, -te, adj. Paralizat. ♦ Bolnav, cu o sănătate șubredă. – V. damblagi.

DAMBLAGÍU, -ÍE, damblagii, s. m. și f. 1. Paralitic. 2. Fig. (Fam.) Ahtiat (după ceva) – Dambla + suf. -giu.

DAMF, damfuri, s. n. (Fam.) Miros dezagreabil, caracteristic (de alcool) pe care îl exală cineva sau ceva. – Din germ. Dampf.

DAMIGEÁNĂ, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, îmbrăcat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din it. damigiana.

DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DAMNÁRE, damnări, s. f. Acțiunea de a damna. – V. damna.

DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Osândit la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – Din fr. damné, lat. damnatus.

DAMNÁȚIE, s. f. v. damnațiune.