Toate definitiile

DĂLCĂÚC, dălcăuci, s. m. Bătăuș, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenților electorali de pe vremuri. [Var.: dalcaúc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DĂLCĂÚȚ, dălcăuți, s. m. (Fam.) Prieten; ortac. – Et. nec.

DĂLTÍȚĂ, dăltițe, s. f. Diminutiv al lui daltă; dăltuță. ♦ Daltă mică folosită la cizelare și în lucrările de gravare în lemn, linoleum, piatră, celuloid, material plastic etc. – Daltă + suf. -iță.

DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui.

DĂLTUÍRE, dăltuiri, s. f. Acțiunea de a dăltui și rezultatul ei; săpare cu dalta în piatră, în lemn etc. – V. dăltui.

DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, cioplit, sculptat cu dalta. – V. dăltui.

DĂLTUITÓR, -OÁRE, dăltuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care dăltuiește. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tor.

DĂLTUITÚRĂ, dăltuituri, s. f. (Rar) Scobitură, crestătură făcută cu dalta. [Pr.: -tu-i-] – Dăltui + suf. -tură.

DĂLTÚȚĂ, dăltuțe, s. f. (Rar) Dăltiță. – Daltă + suf. -uță.

DĂNĂNÁIE, dănănăi, s. f. (Reg.) 1. Ciudățenie, năzdrăvănie; bazaconie. 2. Belea, pacoste, năpastă. 3. Gălăgie, zarvă. – Din dandanaie.

DĂNCIÚC, dănciuci, s. m. Diminutiv al lui danci. – Danci + suf. -uc.

DĂNDĂNÁIE, dăndănăi, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, tămbălău. 2. Poznă, boroboață; dănănaie (1). [Var.: dandanáie s. f.] – Dandana + suf. -aie.

DĂNGĂNÍ, pers. 3 dăngănește, vb. IV. Intranz. (Despre clopote) a suna. – Dang + suf. -ăni.

DĂNGĂNÍRE, dăngăniri, s. f. Acțiunea de a dăngăni și rezultatul ei. – V. dăngăni.

DĂNGĂNÍT s. n. Faptul de a dăngăni. – V. dăngăni.

DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dănțuiește = numele unei cântări bisericești care se cântă la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DĂNȚUÍRE, dănțuiri, s. f. Acțiunea de a dănțui și rezultatul ei; dănțuit. – V. dănțui.

DĂNȚUÍT, dănțuituri, s. n. Dănțuire. – V. dănțui.

DĂNȚUITÓR, -OÁRE, dănțuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Dansator. [Pr.: -țu-i-] – Dănțui + suf. -tor.

DĂOLÍ vb. IV. v. dăuli.

DĂPĂRÁ, dápăr, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) 1. A-și smulge părul din cap (de jale, de desperare etc.). 2. (Fam.) a (se) părui. – Lat. depilare.

DĂRẮB s. n. v. dărab.

DĂRÁB, dăraburi, s. n. (Reg.) Bucată (1, 2). [Pl. și: dărabe. – Var.: dărắb s. n., dărábă s. f.] – Din magh. darab.

DĂRÁBĂ s. f. v. dărab.

DĂRÁC s. n. v. darac.

DĂRĂBÁN s. m. v. dorobanț.

DĂRĂBÚȚ, dărăbuțe, s. n. Diminutiv al lui dărab. – Dărab + suf. -uț.

DĂRĂCÍ, dărăcesc, vb. IV. Tranz. A scărmăna, a destrăma, a pieptăna lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.

DĂRĂCÍRE, dărăciri, s. f. Acțiunea de a dărăci și rezultatul ei; dărăcit. – V. dărăci.

DĂRĂCÍT¹ s. n. Dărăcire. – V. dărăci.