Toate definitiile

ARIPIOÁRĂ, aripioare, s. f. Diminutiv al lui aripă. ♦ (Iht.) Înotătoare. ♦ Parte mobilă a unei aripi de avion, care servește pentru comandă și control. – Aripă + suf. -ioară.

ARIPÁT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (3). 2. (Rar; despre păsări) Împușcat în aripă. – V. aripă.

ARIMÁRE s. f. Acțiunea de a arima; arimaj. – V. arima.

ARIMÁJ s. n. Arimare. – Din fr. arrimage.

ARIMÁ, arimez, vb. I. Tranz. A repartiza și a fixa încărcătura la bordul unei nave sau aeronave pentru a obține menținerea echilibrului normal al acestora. – Din fr. arrimer.

ARIÉTĂ, ariete, s. f. Arie³ scurtă (și ușor de executat). [Pr.: -ri-e-] – Din it. arietta, fr. ariette.

ARIERBÉC, arierbecuri, s. n. Parte a unei pile de pod situată în aval și care este astfel construită încât să ușureze scurgerea apei. [Pr. -ri-er] – Din fr. arrière-bec.

ÁRIE³, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria.

ÁRIE², arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensurile după fr. aire).

ÁRIE¹, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.

ARIDITÁTE s. f. Faptul de a fi arid. – Din fr. aridité, lat. ariditas, -atis.

ARMATÓR, armatori, s. m. Persoană care armează o navă; proprietar al unei nave. – Din fr. armateur, it. armatore.

ARIDICÁT, -Ă adj. v. ridicat.

ARMURIÉR, armurieri, s. m. Persoană care fabrică, repară sau vinde arme (de foc). ♦ Persoană însărcinată în trecut cu păstrarea și cu întreținerea armamentului într-o unitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. armurier.

ARMURĂRÍE, armurării, s. f. (Rar) Loc unde se fabrică, se repară sau se vând arme (de foc). – Din fr. armurerie.

ARMÚRĂ, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protecția individuală a unui războinic din antichitate și din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alterație așezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure.

ARMONIZÁ, armonizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A pune în armonie¹ sau a deveni armonios, a face să fie sau a fi în concordanță. 2. Tranz. A compune acompaniamentul la o melodie conform legilor armoniei¹. – Din fr. harmoniser.

ARȘÍCĂ s. f. v. arșic.

ARMONIZÁRE, armonizări, s. f. Acțiunea de a (se) armoniza. – V. armoniza.

ACHITÁT, -Ă, achitați, -te, adj. 1. Care a fost declarat nevinovat prin hotărâre judecătorească. 2. Plătit. – V. achita.

ALTRUÍSM s. n. Atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. – Din fr. altruisme.

ANTROPOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul originii, evoluției și variabilității biologice a omului, în corelație cu condițiile naturale și social-culturale. – Din fr. anthropologie

ANTISPANIÓL, -Ă, antispanióli, -e, adj. Îndreptat împotriva spaniolilor, a limbii sau a culturii lor. (din pref. anti- + spaniol) [v. comuneros în DEX '96]

AMBASADÓR, -OÁRE, ambasadori, -oare, s. m. și f. ~

ARTEZIÁN, -Ă, arteziene, adj. (În sintagmele) Izvor artezian = izvor care țâșnește (cu presiune) din pământ. Fântână arteziană (și substantivat, f.) = fântână din care apa țâșnește în sus, realizată prin mijloace artificiale, cu scop decorativ. [Pr.: -zi-an] – Din fr. artésien.

ARSENIÓS s. n.^{Vezi nota} (În sintagma) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux.

ARNÍCĂ, arnici, s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase (Arnica montana). – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika.

ARIMÁJ, arimaje, s. n. Arimare. – Din fr. arrimage.

ARHONDARÍC, arhondarice, s. n. Aripă sau casă a unei mănăstiri rezervată găzduirii oaspeților; arhondărie. [Pl. și: arhondarícuri] – Din ngr. arhondariki.

ARHIDUCÁT, arhiducate, s. n. Teritoriu aflat sub conducerea unui arhiduce. – Din fr. archiduché, lat. archiducatus.