![]() Caută
Traducere
|
Toate definitiileAMHÁRA s. m. Populație majoritară a Etiopiei, din familia de limbi hamito-semitice și de religie creștină. – Din Amhara (n. pr.). AMFITÉRIU, amfiterii, s. m. Mamifer jurasic din care se presupune că au luat naștere marsupialele și mamiferele placentare. – Din fr. amphithérium. AMFICȚIONÍE, amficționii, s. f. (În Grecia antică) Unitate de triburi sau asociație de orașe-state, grupate în jurul unui sanctuar comun. [Acc. și: amficțiónie. – Pr.: -ți-o-] – Din fr. amphictyonie. AMFICȚIÓN, amficționi, s. m. (În Grecia antică) Membru al unei amficționii. [Pr.: -ți-on] – Din fr. amphictyon. AMBLIOPÓDE subst. pl. Mamifere erbivore fosile, cu picioarele terminate cu cinci degete scurte, având copite la vârf. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. amblyopodes. AMBLIPÓDE s. n. pl. Mamifere erbivore fosile cu picioarele terminate cu cinci degete scurte, având copite la vârf. – Din fr. amblypodes. ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus. AMBASADÓR, -OÁRE, ambasadori, -oare, s. m. și f. Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. ♦ Persoană trimisă cu o misiune specială pe lângă un stat sau un for internațional. – Din fr. ambassadeur. AMARILIDACÉE s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb și cu ovar inferior; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amaryllidacées. AMARANTACÉE, amarantacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu frunze întregi, alterne sau opuse, cu flori unisexuate sau hermafrodite, grupate în inflorescențe; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amarantacées. AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Lat. amarus. ALTOSTRÁTUS s. m. Formație de nori situată la o altitudine medie de 6000 m, care se prezintă ca un strat dens și uniform, de culoare cenușie sau albăstruie, cu aspect fibros sau ușor striat. – Din fr. altostratus. ALTOCÚMULUS s. m. Formație de nori situată la altitudinea medie de 6000 m, cu aspect de pături de culoare albă sau cenușie, constituite din picături mici de apă. – Din fr. altocumulus. ALIGOTÉ s. n. Soi de viță de vie originar din Franța, cu boabe mici, rotunde, de culoare albă-verzuie și miez zemos. ♦ P. ext. Vin produs din soiul de viță de vie descris mai sus. – Din fr. aligoté. ALICÁNTE s. n. Soi de viță de vie cu struguri roșietici de mărime mijlocie și boabe sferice uniforme. ♦ P. ext. Vin produs din soiul de viță de vie descris mai sus. – Din fr. alicante. ALEURÓNIC, aleuronice, adj. n. (În sintagma) Strat aleuronic = strat din celule bogate în proteine, care se găsește sub învelișul bobului de cereale. – Din fr. aleuronique. ALBIÁN, -Ă, albieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Primul etaj (vârstă) al cretacicului mijlociu, considerat ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care se referă la vârsta și la formațiile albianului (1) [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien. ALBÉDO s. n. Mărime care indică fracțiunea din energia luminoasă incidentă radiată în mod difuz de un corp. – Din fr. albédo. ÁLĂ, ale, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala. ALERTÁT, -Ă, alertați, -te, adj. Alarmat. – V. alerta. ALERTÁRE, alertări, s. f. Acțiunea de a (se) alerta. – V. alerta. AIÉSTA, AIÁSTA, aieștia, aiestea, pron. dem., adj. dem. (Reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Var.: aísta pron. dem., adj. dem.] – V. aiest. ÁIDA interj. v. haide. ÁIDE interj. v. haide. AGREMENTÁRE, agrementări s. f. Acțiunea de a agrementa. – V. agrementa. AGONISÍTĂ, agonisite, s. f. (Pop.) Agoniseală. – V. agonisi. AFUNDÁRE, afundări, s. f. Acțiunea de a (se) afunda; cufundare. – V. afunda. AFORTIÓRI adv., adj. invar. 1. Adj. invar. (Despre raționamente) Care constă în trecerea de la o judecată la alta, în favoarea celei de-a doua judecăți existând tot atâtea temeiuri sau temeiuri în plus. 2. Adv., adj. invar. (Livr.) (Care se impune) cu necesitate. [Pr.: -ti-o-] – Loc. lat. AFIXÁL, -Ă, afixali, -e, adj. (Gram.) Cu afix. – Din fr. affixal. AFEBRÍL, -Ă, afebrili, -e, adj. (Med.) Care nu are sau nu face febră. – Din fr. afébrile. |