Dictionar de sinonime
CÓNTĂŞ s. v. dulamă, suman.
CONTEMPLATÓR adj. v. visător.
CONTEMPLARE VÍE s. v. intuiţie.
CONTAMINÁRE s. v. molipsire.
CONTEMPLATÍV adj. v. visător.
CONTEMPLÁŢIE s. v. visare.
CONTESTÁRE s. dezminţire, negare, negaţie, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, (înv.) tagă, tăgăduinţă. (~ celor afirmate de cineva.)
CONTEMPORÁN adj. 1. v. actual. 2. actual, modern, nou, recent. (Preocupări ~ în tehnica de calcul.)
CONTESTÁBIL adj. v. nesigur.
CONTESTÁ vb. a dezminţi, a nega, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (~ cele afirmate de ...)
CONTENÍRE s. v. întrerupere.
CONTENÍ vb. 1. v. înceta. 2. v. opri. 3. a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a se sfârşi, a sta, a se termina, (înv. şi pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia a ~.)
CONTEMPORANEITÁTE s. v. actualitate.
CONTESTÁT adj. v. controversat.
CONTESTATORÍSM s. (POL.) contestatarism.
CONTESTATARÍSM s. v. contestatorism.
CONTÉXT s. text. (S-a extras un ~ semnificativ din lucrare.)
CONTESTÁŢIE s. (JUR.) întâmpinare. (A înaintat o ~ împotriva deciziei ...)
CONTESTATÁR adj., s. v. protestatar.
CONTÍGUU adj. adiacent.
CONTINÉNT s. (GEOGR.) masă continentală.
CONTÉXT s. v. caz, circumstanţă, condiţie, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziţie, situaţie, stare.
CONTINÉNŢĂ s. v. abstinenţă, chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpătare, înfrânare, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, raţiune, reţinere, socoteală, socotinţă, tact.
CONTINGÉNT adj. v. accidental, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic.
CONTINUÁ vb. 1. (local) a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Drumul ~ până în pădure.) 2. (temporal) a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi, a ţine. (Petrecerea a ~t şi după miezul nopţii.) 3. v. persista. 4. a relua, a urma. (Şi-a ~ drumul.)
CONTINGÉNT s. (MIL.) (pop.) leat. (Ce ~ eşti?)
CONTINGÉNŢĂ s. v. legătură, raport, relaţie.
CONTINUÁRE s. 1. v. prelungire. 2. v. urmare. 3. reluare. (~ drumului, a doua zi.)
CONTINUATÓR s. succesor, urmaş, (înv.) următor. (~ lui la catedră.)
CONTINUITÁTE s. (înv.) continuaţie. (~ unui fenomen.)